Recenzie Femeia inventata scrisa de "Silvia1988"

• 1
• 2
• 3
• 4
• 5

Dacă din orice motiv sunteți genul care preferă literatura clasică, fugiți! Această carte nu este pentru voi!

Eu sunt undeva la mijloc cu preferințele literare, dar tot nu am putut scăpa de senzația de excentricitate care răzbate din această carte. Dacă aș compara-o cu o pictură, ar fi una dintre cele cu aspect neobișnuit, inclusiv cu forme vulgare, expuse în muzeele de artă contemporană, care sfidează tot ce cunoaștem despre relația pensulă – pânză.

Totuși, este o carte care m-a atins. Chiar dacă prin atingere poate mă refer la o palmă trântită peste față. Atunci când o carte îți dă senzația că ți-a dat una peste nas, consider că merită ceva laude, fiindcă e greu pentru un obiect din carton și hârtie să facă așa ceva.

“Femeia inventată” ne vorbește despre Claire, care este trecută de vârsta frumuseții, cum s-ar spune. La patruzeci și opt de ani, Claire este divorțată, are copii, dar pofte adolescentine cât cupride. Nu neg că o femeie își dorește să nu se simtă “aruncată la coș” după o anumită vârstă. Nici faptul că, în teorie, bărbații burlaci trecuți de prima tinerețe sunt mai bine priviți, chiar involuntar, decât femeile aflate în aceeași situație. Dar prăpasita pe care autoarea o pune în această carte între femei și bărbați, în detrimentul primei categorii, mi s-a părut ușor exagerată. Mai ales că a făcut acest lucru, folosindu-se de două tipuri personaje care i-ar susține teoria din plin: o femeie frustrată, dispusă să se umilească și să se ofere pe tavă necondiționat, și un bărbat misogin, răsfățat și egoist, capabil oricând să se poarte urât cu o persoană ca ea.
Claire decide să se insinueze în viața unui bărbat mai tânăr cu peste zece ani. Inițial îndrăgostită de Jo, își crează un profil fals de Facebook și se împrietenește cu amicul acestuia, Chris, în speranța de a afla lucruri despre Jo care a părăsit-o într-un mod absolut bădăran.

Prezentându-se pe chat ca o tânără atrăgătoare cu același nume, actriță aspirantă și boemă, falsa Claire îl face pe Chris să fie obsedat de ea și dornic să o întâlnească. Ar trebui să înțelegem instant de aici că respingerea suferită de Claire se datorează strict vârstei și condiției sale, deoarece folosindu-se doar de caracter și de o imagine falsă, reușește să-l facă pe Chris să fie fascinat de ea.

Întâmplările prin care trece Claire m-au intrigat. Înțeleg că autoarea a vrut să puncteze discrepanța dintre femei și bărbați, tendința de a discredita o femeie mai în vărstă și lipsa de valorizare a acesteia în multe circumstanțe, mai ales într-o cultură de tip patriarhal. Însă concluzia mea personală este că și alegerile noastre au un cuvânt serios de spus. Dacă m-am oripilat citind despre tratamentul la care este supusă Claire – cea reală – de bărbații pe care i-a primit în viața ei, al doilea gând a fost că Hei! Ea a ales să fie bătaia lor de joc. Și dacă m-a trecut un fior pe șira spinării, gândindu-mă la propriile mele tendințe (trecute sper eu) de a mă pune în astfel de situații, mi-am revăzut propriile alegeri, constatând că până la urmă ele m-au condus într-un loc sau altul. Iar la patruzeci și opt de ani, cred că majoritatea femeilor au discernământul și maturitatea de a NU face prostiile enorme pe care le-a făcut Claire. Și mai ales, de a se îndrăgosti, dacă este cazul, de un bărbat adevărat, nu de un maimuțoi cu caracter infect precum Chris sau Jo. Nu neg că ne putem lăsa uneori păcălite de aparențe, dar oamenii ăștia nici măcar n-au încercat să pară drăguți, pe bune…

Vă avertizez că avem de a face cu o poveste întortocheată, formată din trei părți dintre care una este fictivă și două reale (oare? Greu de spus și acum, recunosc). Stilul autoarei este pretențios și ușor greoi (voit). Doar la o lectură foarte atentă (eventual citind de câte două ori anumite părți) veți înțelege exact cum s-au petrecut lucrurile. O bună parte din acțiune are loc pe rețeaua noastră “dragă” de socializare, Facebook, ceea ce aduce povestea mai aproape de realitatea noastră și o face ușor de imaginat.

Consider că autoarea “Femeii inventate” și-a propus să creeze o operă bombastică, să spargă tiparele scrierii clasice și să ne atragă în vârtejul narațiunii, folosindu-se de elemente familiare dar și situații ușor duse la extrem. Nu e genul de carte pe o apreciez în mod normal, dar aș spune că este excepția de la regulă și cu mine și-a atins scopul.