Recenzie Minciuni pe canapea scrisa de "cornelia.popa"

• 1
• 2
• 3
• 4
• 5

Deși s-ar putea spune că psihoterapeuții jonglează cu mintea și amintirile pacienților, câteodată e chiar invers. Lipsa afectivității face omul vulnerabil, fie el avocat, jucător de poker sau chiar terapeut. Când nu ai susținere din partea celor dragi sau și mai trist, aceștia lipsesc din viața ta, riști să te încrezi și să te deschizi cu ușurință în prima persoană ce pare că ar vrea să te ajute.

În carte ni se evidențiază acest lucru prin perspectivele mai multor personaje: mentorul Marshal Streider – își calculează săptămânal câștigurile și are o relație aproape inexistentă cu soția sa, terapeutul Ernest Lash - care a reușit să iasă dintr-o căsnicie nefericită într-un mod tragic (nevasta îi moare într-un accident) și avocata Carolin - ce vrea să-și răzbune despărțirea de șotul ei. Toți aceștia suferă de singurătate și fără să-și dea seama se lasă prinși în capcana vulnerabilității. Marshal intră în capcana unui așa zis pacient și pierde o sumă importantă de bani și renumele, Ernest e cât pe ce să cadă în brațele lui Carolin, crezând spusele ei și dezvăluidu-i trăirile lui, iar Carolin ajunge să se cunoască mai bine pe ea însăși prin intermediul terapiei, chiar dacă nu vroia să se deschidă în timpul ședințelor și căuta doar răzbunare.

“Minciuni pe canapea” m-a făcut să-mi dau seama că unii oameni nu sunt sinceri nici când e în interesul lor să fie, că adevărul e mai greu de dezvăluit și că minciunile ori farsele se întorc împotriva ta oricât de precaut și capabil ești în a mânui sentimentele. Morala, cred eu, e să fii foarte atent și vigilent atunci când vrei să ai încredere într-o persoană, să nu te încrezi pe deplin într-o persoană căci nu știi niciodată ce intenții are.

“Șahul e ca viața: când jocul se termină, toate piesele - pionii, regii și reginele -, toate se duc înapoi, în aceeași cutie."