Recenzie Umanii scrisa de "Patricia Lidia"

• 1
• 2
• 3
• 4
• 5

Oh, cartea asta! Am râs și am plâns deopotrivă, am citit-o cu sufletul la gură și mi-am dorit să nu se termine așa repede (deși are aproape 400 de pagini și nici o imagine). Când am primit-o de la editura Nemira pentru clubul de lectură de la Penitenciarul Timișoara, nu eram convinsă că voi putea-o citi și deci recomanda - întotdeauna citesc cărțile pe care urmează să le dezbatem și discuta, pentru a putea susține discuțiile și a dezamorsa tăcerile tensionate când e cazul. Nu îmi place SF-ul, nu mă pricep la universuri paralele și galaxii aflate la milioane de ani lumină de noi. Dar romanul ăsta nu are nimic SF în el - doar personajul principal și misiunea sa, dar și asta e discutabil!

Matematicianul Andrew Martin demonstrează ipoteza Riemann. O chestie banală pentru umani, o amenințare pentru extratereștrii, care îl ucid și întrupează în corpul lui un vonnadorian, menit să elimine orice referire la demonstrarea formulei Zeta - chiar dacă asta înseamnă să ucidă persoanele care au aflat despre ea. Lucrurile iau o turnură interesantă odată ce extraterestrul ajunge să cunoască oamenii și mai ales pe cei care îi compun familia - Isobel și Gulliver - și decide să renunțe la nemurire și darurile sale speciale pentru a rămâne alături de ei pentru tot restul vieții.

Cartea mi se pare o interesantă adnotare și observare a absurdității umane, absurditate irațională relatată din perspectiva extraterestrului care nu știe absolut nimic despre Pământ și care ajunge a fi fascinat de el în final, convins fiind că durerea, tristețea și frica sunt necesare pentru evoluția noastră spirituală.

Dincolo de povestea tragi-comică, autorul acordă o atenție deosebită la două stări sufletești importante în zilele noastre: frustrarea datorată eșecului pe plan familial și depresia din cauza neridicării la nivelul așteptărilor avute de ceilalți. Într-o lume în continuă schimbare și mișcare, suntem permanent în competiție cu ceilalți, dar mai ales cu noi înșine, ceea ce duce la nevoia de afirmare, muncă asiduă pentru atingerea succesului și, de cele mai multe ori, neglijarea celor dragi nouă. Care este soluția, o știm cu toții, cartea nu își propune să fie o lecție de morală și conduită familială, dar ne ridică un semn de întrebare bun: cum ar fi dacă nu am lua totul de bun și ar trebui să muncim pentru a-i păstra pe cei dragi lângă noi?