Recenzie Cenușa Angelei scrisa de "Bianca M. Calin"



Recenzie Cenușa Angelei scrisa de Propune aceasta cartePentru a propune cartea trebuie sa te autentifici. Acum citesc aceasta cartePentru a salva cartea trebuie sa te autentifici. Vreau sa citesc aceasta cartePentru a salva cartea trebuie sa te autentifici. Am citit aceasta cartePentru a salva cartea trebuie sa te autentifici.
CUMPARA CARTEA Pret Magazin
Cenușa Angelei 29.1 lei *
Cenușa Angelei 38.8 lei *
Cenușa Angelei 38.8 lei *

* Preturile pot fi diferite pe siteurile partenere in functie de promotiile lor curente.

Numele cartii: Cenușa Angelei
Autor (i): Frank McCourt
Bianca M. Calin Bianca M. Calin pe 2017-02-12 19:00:45 Rating:

Când am început lectura romanului ”Cenușa Angelei”, m-am întrebat de ce am ales să îl citesc. Îmi plac autobiografiile, dar evit cărțile scrise de irlandezi, pentru că mi se pare că au un stil care nu mi se potrivește. Acum, mă bucur mult că am ales să citesc cartea, pentru că mi-a plăcut la nebunie.

”Cenușa Angelei” este o autobiografie care te răscolește. Frank McCourt vorbește despre copilăria lui în Irlanda, împovărată de sărăcie, foamete și neajunsuri. Încă de la primele rânduri, autorul spune că anii lui de copilărie au fost nefericiți și că nu știe cum a supraviețuit, mărturie care te pregăște pentru toate evenimentele emoționante și ușor tulburătoare din roman. Probabil că dacă toate lucrurile pe care le-am citit în această carte nu ar fi fost reale, nu aș fi rămas atât de impresionată de ele. Însă ideea că cineva poate trăi într-o astfel de sărăcie și mizerie a fost un adevărat șoc pentru mine.

Povestea lui McCourt impresionează nu doar prin acțiune, ci și prin stilul în care aceasta este spusă. Autorul nu se sfiește și nu ascunde nimic. El îți spune simplu că aceasta a fost viața lui și nu îi este rușine de ea. Nu ascunde nimic, nu pune nici o barieră și povestește totul cu o sinceritate aproape șocantă. Este imposibil să citești mărturia lui și să nu experimentezi o mulțime de emoții, de la tristeșe, șoc, furie, compasiune și, până la urmă, ușurare. Povestea te marchează și te face să realizezi ce înseamnă cu adevărat să ai parte de o viață grea și care sunt, până la urmă, lucrurile importante în viață.

”Cenușa Angelei” vorbește de asemenea, despre viața irlandezilor, despre mentalitatea și ideologiile lor. Autorul pune un accent foarte mare pe stilul de viață al acestei națiuni, evidențând influențele religioase, lipsa acută a culturii și mentalitatea destul de înapoiată a oamenilor. Am putut afla foarte multe informații despre Irlanda, despre cultura și despre tradițiile acestei țări, aspect care mi-a plăcut foarte mult.

Un alt lucru pe care autorul îl pune în evidență în acest roman este psihologia umană și modul în care anumiți oameni își pun amprenta asupra vieților noastre. Un personaj important în povestea lui McCourt este tatăl acestuia, de la care pornesc multe dintre problemele pe care familia lui le întâmpină. Autorul se asigură că cititorul înțelege care sunt sentimentele lui față de acesta, scoțând în evidență faptul că alegerile pe care le-a făcut în viață au fost influențate de comportamentul lui.

Acțiunea nu are o intrigă propriu-zisă, însă pe mine m-a captivat complet, fără ca măcar să îmi dau seama. La un moment dat, eram atât implicată sufletește în poveste, încât simțeam că mă aflu sub influența ei chiar și când nu citeam. Asta se datorează și atașamentului pe care l-am avut față de personaje. McCourt a reușit să descrie persoanele din viața lui cu exactitate, creând personaje puternice, reale și cu siguranță interesante.

M-am îndrăgostit de carte datorită stilul autorului. Mi-a plăcut la nebunie emoția cu care scrie, dramatismul de care debordează romanul, dar și umorul care te face să râzi chiar și în situațiile în care normal ai plânge. Cu siguranță, ”Cenușa Angelei” nu este un roman plictisitor. Diversitatea scenelor și umorul de-a dreptul tragic a poveștii lui McCourt îți trezesc interesul și te fac să dai paginile cu multă nerăbdare.

”Cenușa Angelei” nu este o simplă autobiografie. Este emoționanta poveste a unui om care a răzbit dintr-un loc lipsit de viitor și speranță, dar și o excelentă mărturie despre o țară și o națiune distruse de sărăcie și de diferențele pe care statuturile sociale le impun. Un roman puternic, o poveste impresionantă și o adevărată lecție de viață!



Comenteaza

















Poll

Votati cartea lunii!