Recenzie Sint o baba comunista! scrisa de "Mirabela Soare"

• 1
• 2
• 3
• 4
• 5

Având în minte poeziile carcerale, romanele "Buna vestire" (Nicolae Breban) și "Absenții" lui Augustin Buzura, nu pot spune că a fost o carte de care să prind prea mult drag, însă o recomand pentru ironia și umorul bine punctate, pentru puterea dialogurilor pro și anti comunism și pentru imaginile vii, uneori dure. Realitatea este bine pusă-n paginile acestei cărți, iar alternarea planurilor narative amplifică interesul cititorului.
Cartea așează de la bun început citiorul în fața Emiliei Buracu cea din prezent, bătrâna care simte nostalgia comunismului pentru că "a dus-o bine", deși știe că nu era un regim care o hrănea atât fizic cât și spiritual. Replicile și scenele nu dau de înțeles că personajul ar putea să strige "sunt o babă comunistă!", ci că ar spune-o cu teama care încă îi curge prin vene. Probabil că teama o transformă pe Mica într-un animal domestic care nu ar pleca din casa stăpânului atât timp cât stăpânul are grijă să-i ofere strictul necesar (chiar și o butelie).
Teamă, fericire, nostalgie, stări pe care Emilia le trăiește în haosul ei interior, haos care mi s-a părul cel mai bine conturat în momentul în care aflând că Ceaușescu a căzut, Emilia "fuge repede spre casă, fericită și înspăimântată".
Experimentul paradoxul nostalgiei. Atât aș putea spune dacă ar trebui să rezum în 3 cuvinte cartea lui Dan Lungu, "Sunt o babă comunistă". Romanul nu m-a coborât în lumea comunismului, ci mai degrabă în lumea interioară a Emiliei Buracu, personaj creat în jurul incertitudinilor, captiv în trecut pentru că altă fericirea pare a nu cunoaște… probabil pentru că singura soluție pe care o găsește este să "stea frumușel acasă", fără să scoată prea multe vorbe, așa cum sistemul o învățase.