Recenzie Omul de ianuarie scrisa de "cornelia.popa"

• 1
• 2
• 3
• 4
• 5

Chiar dacă de multe ori credem că deciziile noastre schimbă anumite fapte, că noi deținem controlul anumitor momente din viața noastră, de cele mai multe ori nu e așa. Viața e cea care decide, momentele și trăirile ne schimbă pe noi, nu invers. Uneori ne e și greu să ne dăm seamă că ne-am schimbat, descoperim asta mult mai târziu. Și totuși, cu ce drept și când decide viața că e timpul să creștem, să ne maturizăm, că e momentul să lăsăm la o parte joaca și să construim propriul joc?

Jason Taylor, băiețelul din romanul “Omul de ianuarie” a lui David Mitchell, trăiește într-un an câți alții în zece. Are doar 13 ani și ochii încep să i se deschidă. Și-ar dori ca lumea să-l observe, ca ceilalți colegi de școală să-l accepte în grupul lor, ca fata pe care o admiră să-i dea atenție și ca în familie lucrurile să nu se schimbe. Dar cum spuneam, nu contează ce decide el, ci viața.

Deși trăiește într-unul din cele mai liniștite sate din Anglia, în interiorul lui e mare furtună. Totuși, el tace și ascultă, privește cu atenție ce se întâmplă în jurul lui. Liniștea de înaintea furtunii am putea spune, căci nu-i va lua mult până când cea din sufletul lui va ieși la suprafață.

David Mitchell ne prezintă un an din viața acestui adolescent, mai exact 13 luni, împărțite în cele 13 capitole ale cărții. Numele original al cărții este “Black Swan Green”, zona în care Jason locuiește și care îi marchează adolescența. „Omul de ianuarie” tradus la noi, probabil face referire la faptul că romanul începe într-o ianuarie și se termină în luna ianuarie a anului următor, așa că această lună are o semnificație aparte pentru Jason – e începutul maturizării lui și momentul când și-a dat seama de acest fapt.

Deși toate acestea se petrec la începutul anilor 80, atunci când se desfășura Războiul Rece, pe Jason mai mult îl preocupă războiul tăcut ce are loc în sânul familiei sale, iar acesta are un rol decisiv în maturizarea sa. Atunci când sora sa pleacă la facultate se produce o schimbare interioară, începe să se simtă și mai singur. Mai apoi, când neînțelegerile dintre părinți duc la divorț și tatăl său pleacă, începe să se simtă abandonat. Toate acestea îi schimbă viziunea și îl maturizează înainte de vreme.

Desigur, m-au sensibilizat trăirile lui Jason și mi-a plăcut să aflu că poezia îi era refugiu, că scrisul îl făcea să se simtă liber, însă mi-ar fi plăcut ca scriitura lui Mitchell să fie mai relaxată, mai ușoară și mai intrigantă. N-ar fi stricat ceva aventură și suspans. Totuși, e o carte ce te pune pe gânduri, te face să meditezi și să scormonești trecutul, să vezi ce anume te-a maturizat, ce trăiri și momente te-au făcut pe tine omul cel de acum, așa cum pe el l-au făcut omul de ianuarie.

“Parcă simt cum putrezesc în mine chestiile care nu le spun, ca niște cartofi atinși de mucegai într-un sac.”

“Poezia există înainte să fie scrisă.”

“Frumusețea omului cade, frunză cu frunză. Începutul, îl ratezi. Apoi îți spui: <Nu, sunt obosită>, sau <Ziua e proastă, atâta tot>. Dar, mai târziu nu mai poți contrazice oglinda.”