Recenzie Acum ne despărțim. Povestiri inedite scrisa de "andres"



Recenzie Acum ne despărțim. Povestiri inedite scrisa de Propune aceasta cartePentru a propune cartea trebuie sa te autentifici. Acum citesc aceasta cartePentru a salva cartea trebuie sa te autentifici. Vreau sa citesc aceasta cartePentru a salva cartea trebuie sa te autentifici. Am citit aceasta cartePentru a salva cartea trebuie sa te autentifici.
CUMPARA CARTEA Pret Magazin
Acum ne despărțim. Povestiri inedite 25.92 lei *
Acum ne despărțim. Povestiri inedite 28.8 lei *

* Preturile pot fi diferite pe siteurile partenere in functie de promotiile lor curente.

Numele cartii: Acum ne despărțim. Povestiri inedite
Autor (i): Truman Capote
andres andres pe 2016-10-16 18:22:38 Rating:

Pentru că fiecare om trebuie să ajungă în ceruri în felul lui. (Traffic West)

Acum ne despărțim, carte dragă. M-ai minunat cu ale tale povestiri, paisprezece momente excepționale. Te voi recomanda prietenilor mei cititori. Ești de luat acasă, de citit și recitit. Acestea mi-au fost cuvintele atunci când am terminat de citit cartea lui Truman Capote, Acum ne despărțim. Povestiri inedite.

Pentru a mai sta puțin în lumea lui Capote am citit Postafața semnată de Hilton Als, redactor la revista The New Yorker, dar și Postfața semnată de David Ebershoff, editor la Random House. Am fost surprinsă. Recunosc, nu am fost interesată până acum de viața autorului, de povestea lui. Auzisem doar că scrie bine, citisem anterior Mic dejun la Tiffany și câteva povestiri, dar cam atât. Faptul că povestirile de față au fost scrie în adolescență și în prima tinerețe m-a lăsat fără cuvinte. “Am început să scriu serios cam pe la unsprezece ani”, spune el. Eu spun doar că povestirile denotă o maturitate de care puțini scriitori (aflați la prima tinerețe) dau dovadă.

Am descoperit în volumul Acum ne despărțim povestiri în care am avut impresia că sunt prezentă, că sunt alături de personaje ca-ntr-un film. Am empatizat cu personajele, le-am trăit spaimele, micile sau marile bucurii, am pășit în noapte alături de ele și am ascultat foșnetul pădurii. Dacă începutul primei povestiri, cea care dă numele volumului, mi s-a părut fad, finalul ei a fost ca un pocnet din degete. M-am trezit brusc și am pornit spre următoarea povestire. Fiecare povestire în parte e minunată. După ce le citești pe primele, să zicem șase sau șapte, vei avea așteptări mari de la restul, iar mie mi-au fost depășite așteptările.

Mai departe voi vorbi despre trei dintre povestiri, cele după care a trebuit să iau pauze lungi pentru a le “digera”.

Domnișoara Belle Rankin. În această povestire am sorbit fiecare cuvânt al autorului. De la introducerea personajului, domnișoara cu pricina, până la ieșirea acestuia din scenă am citit fără a clipi. “Aveam opt ani când am văzut-o prima oară pe domnișoara Belle Rankin. Era o zi toridă de august. Soarele asfințea pe un cer brăzdat de dâre stacojii, iar căldura se ridica uscată și tremurândă din pământ.” Așa începe povestirea. Am fost eu copilul de opt ani care privea o femeie îmbrăcată în negru trecând pe stradă. Părea “incredibil de bătrână și de zbârcită” și în urma ei se ridicau “norișorii roșii de praf”. Finalul a fost ca un nou început. “…în dimineața aceea rece de februarie arăta de-a dreptul încântător cu o floare lipită de obraz…”

Ăsta este pentru Jamie. Citisem povestirea cu vreo două luni înainte în revista Iocan. Am recitit-o știind care va fi finalul și, de această dată, nu numai că m-a impresionat, dar a trebuit să o las deoparte căci vedeam în ceață din cauza lacrimilor. Momentul în care Teddy, băiețelul din poveste, află despre Jamie – un băiețel bolnav, că îi plac revistele cu benzi desenate și promite că îi va aduce câteva, apoi frenezia cu care alege revistele și le ascunde în „remorca roșie” pentru a le oferi cadou, mi-au dat făcut stomacul să se strângă ca un ghem. Atenția mi-a fost îndreptată spre felul în care autorul și-a desenat personajele, cadrele, dar mai ales pe Jamie, băiețelul pe care îl vedem prin ochii mamei lui și prin felul cum și-l imaginează Teddy. Este povestire care vă va răscoli, vă asigur!

Traffic West. Trebuie să recunosc că această povestire s-a jucat puțin cu imaginația mea. În primele patru părți (numerotate în sens invers: IV, III, II, I) ne sunt descrise patru situații total diferite. După ce le-am citit pe primele două, m-am întrebat care e faza, o fi vreo greșeală la mijloc? Nu aveau legătură. Când s-a încheiat capitolul I era cât pe ce să scap cartea din mână. Am scapat doar un what the fuck! și am trecut la capitoul 0. Mi-am imaginat pe parcus că povestirea ar fi fost scrisă invers, că ultimul capitol se dorește a fi de fapt primul, vreo ciudățenie a autorului. Dar nu, ultimul capitol e momentul 0, e acela în care personajele se întâlnesc. Nu vă spun mai mult. Povestirea asta trebuie citită! Dacă aveți ocazia să mergeți într-o librărie, puneți mâna pe carte și, după lectura povestirii, e foarte posibil să luați cartea acasă.

În ultima perioadă m-am lovit de replici de genul: nu îmi place proza scurtă, prefer roman, vreau să petrec mai mult timp într-o poveste, sună a articole de revistă etc. Și eu credeam la fel. Între timp am citit proză scurtă, am scris povestiri și am descoperit că o povestire bună te bântuie mai ceva ca un roman. E ca o ploaie într-o zi toridă de vară. Nu te aștepți la ea, dar te răcorește și rămâi cu gândul la ea. A doua zi parcă ai vrea ca senzația să se repete. Așa treci la următoarea povestire.

Vă recomand cu mare drag Acum ne despărțim. Povestiri inedite!



Comenteaza

















Poll

Votati cartea lunii!