La caderea noptii

”La căderea nopţii” de Fernando Butazzoni

Scriitorul uruguayan Fernando Butazzoni are o temă preferată care apare în operele sale literare: lupta încrâncenată între regimul politic nedispus să cedeze ceva din
drepturile câştigate cu ajutorul armelor şi populaţia care trebuie să se supună necondiţionat. America de Sud a fost zeci de ani locul unde s-au întâmplat cele mai dese
şi violente schimbări de guverne, toate prin forţa armelor, urmate de nenumărate restricţii pentru populaţia civilă. Locul unde se desfăşoară conflictele dintre regimul
politic şi populaţie este oraşul. Maria Berza, în prefaţa cărţii „La căderea nopţii”, scrie:
„Metropola este […] o fiinţă vie şi vitală, un microcosm în care individul uman şi masa socială luptă cu sine şi între ei pentru a înţelege sensul
existenţei, sau, în cele mai multe rânduri, acesta renunţă şi rămâne claustrat într-un mediu social covârşit de o tristeţe confuză, într-o
atmosferă de anonimat asfixiantă.”
„La căderea nopţii” e un roman care cuprinde personaje dintre cele mai diverse, dar care pot fi trecute în două mari categorii: cei care au, şi cei care n-au. Cei cu
care soarta a fost binevoitoare, şi cei cărora soarta le-a dat numai suferinţă. Despre un vagabond care îşi petrecea timpul pe străzi, Butazzoni scrie:
„Exista, atâta tot. Slab, aproape imaterial, de nemâncare şi mizerie, piele şi os, umbră şi şoaptă. O mână de resturi.”
Un om pentru care viata nu mai însemna mare lucru:
„…viaţa i se prăbuşise definitiv, iar zgomotele acelea îi păreau la fel de îndepărtate şi străine ca stelele, mai albastre astăzi decât de obicei.”
Foamea, cumplita foame, era lucrul cel mai greu de suportat:
„ …foamea devenea brutală şi urgentă. Îi alerga prin măruntaie cu mişcări de şopârlă , îi sfâşia, mai sus, stomacul. Se preschimba într-o
femelă absolută, care îşi înfigea ghearele, muşca, rupea […]. O căţea turbată, o rană deschisă, foamea era un ţipăt în plină noapte.”
Locul unde e posibil orice, oraÅŸul, a
„adormit în pulsaţii surde, aproape imperceptibile, dar neîndoielnic sigure. Deoarece oraşul e viu. Se vede asta după porţile întredeschise, după o javră ce-şi
târăşte nefericirea nocturnă şi tăcută , după tramvaiul uitat definitiv intr-un maidan, adăpostind vite şi vagabonzi.”
În lumea aceasta aflată într-o continuă luptă, într-o permanentă încercare de a schimba prin forţa armelor autoritatea statală, unii sunt urmăriţi,
alţii sunt urmăritori.
Excepţional surprins de scriitor conflictul dintre armată şi combatanţii nemulţumiţi de regimul politic! Totul se poate termina cât se poate de repede…Salvador
„mai avu timp, din mirosul pătrunzător al pulberii, să se gândească iarăşi la Maria, înainte ca noaptea să-l cuprindă în strânsa ei
îmbrăţişare , înainte ca sunetele să se îndepărteze vertiginos de trupul lui, înainte de a se prăbuşi în mijlocul salvelor, cu ochii larg deschişi către
spaima străzii.”
În concluzie, „La căderea nopţii” este o carte care te pune pe gânduri despre ce-i bine şi ce nu-i bine în lume, despre faptul că totul are un început, dar
şi un sfârşit. Şi peste toate acestea, marea întrebare: de ce-i aşa cum este, când ar putea ca totul să fie numai iubire pentru aproapele nostru?