Un volum al Mihaelei Radulescu, vandut mai bine decat cartile lui Neagu Djuvara, in 2010

de / January 4th, 2011 / 278 vizualizari

Volumul “Niste raspunsuri”, de Mihaela Radulescu, a fost vandut in 50.000 de exemplare in 2010, in timp ce toate titlurile semnate de Neagu Djuvara au fost vandute in 40.000 de exemplare, potrivit editurilor.

Cartea Mihaelei Radulescu, “Niste raspunsuri”, lansata de Polirom anul trecut, la Targul Gaudeamus, a fost vanduta anul acesta in 50.000 de exemplare.

Pe locul al doilea in clasamentul Polirom se situeaza volumul Hertei Müller “Animalul inimii”, cu aproximativ 25.000 de exemplare vandute.

Cartile Aurorei Liiceanu – lansate la diferenta foarte mica de timp una dupa alta -, “Patru femei, patru povesti”, “Rendez-vous cu lumea” si “Prin perdea”, au avut vanzari insumate de peste 20.000 de exemplare, au declarat reprezentanti ai editurii iesene pentru Mediafax.

Controversatul volum “Viata unui om singur”, semnat de criticul Adrian Marino, premiata “Carte a soaptelor”, de Varujan Vosganian, si “Regele se-nclina si ucide”, de Herta Müller, impart locul al patrulea in top, cu cate 15.000 de exemplare vandute, in timp ce locul al cincilea a fost ocupat de “Jocul ingerului”, semnat de Carlos Ruiz Zafón – peste 10.000 de exemplare.

La Cartea Romaneasca, pe primul loc in topul vanzarilor s-a clasat “Medgidia, orasul de apoi” de Cristian Teodorescu, cu peste 1.500 de exemplare vandute, urmat de “Trei femei” de Stelian Turlea – peste 1.000 de exemplare vandute si “Ana Maria si ingerii” de Radu Aldulescu – peste 800 de exemplare vandute. Pe locul al patrulea si al cincilea s-au clasat “De-a viul” de Teodor Duna – peste 600 de exemplare vandute, respectiv “Apropierea” de Marin Malaicu-Hondrari – peste 500 de exemplare vandute.

Mircea Cartarescu este lider in topul vanzarilor Humanitas, cu “Frumoasele straine” – 20.000 de exemplare, urmat de “Mananca, roaga-te, iubeste” de Elisabeth Gilbert – 15.000 de exemplare si “Jurnal 2003-2009” de Oana Pellea – 10.000 de exemplare. Pe locul al patrulea in topul Humanitas s-a clasat “Note, stari, zile”, de Andrei Plesu, cu 8.500 de exemplare, urmat de “Intalnire cu un necunoscut”, de Gabriel Liiceanu – 8.000 de exemplare.

Totodata, pe primele trei locuri ale topului Humanitas Fiction s-au clasat trei titluri de Herta Müller: “Inca de pe atunci vulpea era vanatorul” – 18.000 de exemplare vandute, “Leaganul respiratiei”– 11.000 de exemplare si “Calatorie intr-un picior” – 9.000 de exemplare. Scriitoarea, care a fost adusa la Bucuresti, anul acesta, de Humanitas, este urmata de Paulo Coelho, cu “Invingatorul este intotdeauna singur” – 7.000 de exemplare vandute, si Jennifer Cody Epstein, cu “Pictorita din Shanghai” – 4.000 de exemplare.

In ceea ce priveste vanzarile per total ale autorilor editurii, care a implinit 20 de ani in 2010, cel care conduce clasamentul este Neagu Djuvara, cu un total de 40.000 de exemplare vandute, urmat de Mircea Cartarescu – 33.000 de exemplare, Gabriel Liiceanu – 16.000 de exemplare, Andrei Plesu – 14.500 de exemplare si Ioana Parvulescu – 7.000 de exemplare.

Tot un autor roman este si in topul Curtea Veche: volumul “Supleantul” de Petru Popescu a fost vandut in 9.500 de exemplare. Pe locul al doilea s-a clasat volumul “Arta persuasiunii” de Juliet Erickson – 8.400 de volume, urmat de romanul clasic al lui Marin Preda “Morometii”. Primul volum al romanului a fost vandut in 6.500 de exemplare, in timp ce al doilea, in 6.300 de exemplare.

Topul de fictiune al editurii ALL, care nu a dorit insa sa precizeze cifrele de vanzare, este condus de Andrew Davidson, cu “Gargui”, urmat de “Cadoul” de Cecilia Ahern si cartea a carei ecranizare, semnata de Roman Polanski, a facut furori – “Marioneta” de Robert Harris. Pe locurile al patrulea si al cincilea s-au situat titlurile “Vei fi acolo” de Guillaume Musso, respectiv “Gandhi” de Jose Fresches. La categoria carte academica, la ALL, cel mai cumparat volum este manualul Merk – una dintre cele mai importante carti pentru medici -, urmat de “Enciclopedia societatilor secrete si a istoriei ascunse” de John Michael Greer si “Istoria Rusiei (882-1996)” de Paul Dukes. Pe locurile al patrulea si al cincilea s-au situat “Cartea retetelor pentru bebelusi si copii” si “Oxford. Dictionar de medicina”.

Sursa

# # # #

MissValery

Miss Valery este co-fondatoarea clubului de carte www.serialreaders.com. Cititoare in serie (cum altfel?) si pasionata de calatorii, filme si evadari, daca nu o vezi citind, inseamna ca e ori plecata prin cine stie ce locuri, ori la cinema, ori evadeaza din vreun escape room. O gasiti si la: viatasiacorddeoane.ro

Postul precedent
Postul urmator

Un comentariu

Comenteaza

Scrie un comentariu

[uam_ad id="21340"]

Alte articole
asemantoare