Sambata la Gaudeamus
Am avut si eu momentul meu de Gaudeamus, ieri. Am ajuns la targ putin dupa ora 13 si aglomeratia de acolo m-a lovit. Standurile editurilor erau pline, culoarele erau pline, scarile erau pline, pana si pe nivelele superioare era mai multa lume decat m-as fi asteptat. Nu voi incepe sa va povestesc acum despre promotii, lansari si ce evenimente au fost, cu ce autori m-am ciocnit in multime. Va spun doar ca lumea citeste. E adevarat ca erau si multi gura-casca, cei plecati sambata la plimbare si ajunsi la targ din lipsa de altceva mai bun. Insa cei care plecau, nu cu o carte doua, ci cu o sacosa doua de carti, aceia mi-au provocat zambetul.
Am colindat targul in lung si-n lat, in cerc, fiecare nivel, fiecare culoar si mi-a trecut prin cap ideea ca anul asta oamenii au iesit din criza. Daca anul trecut nebunia a fost mai mica – pe motive de criza si blablauri, acum foamea de carte si-a spus cuvantul. Am stat pe scarile de la intrare si am imbratisat cu privirea tot targul (foto). O mie de cuvinte daca as avea, nu as putea sa redau acea imagine, acel fosnet general. Au fost probabil peste 50000 de vizitatori. As fi stat acolo sus si as fi privit, mi-as fi alimentat incantarea cu viata generata de carti pana ar fi disparut cu totii in noapte. Din pacate a trebuit sa ma misc si eu, sa cedez locul altor admiratori, vizitatori, cititori…
Maine este ultima zi de targ, daca nu ati ajuns inca, mai aveti timp… inchiderea e la ora 16.
2 Comentarii
ComenteazaThoughts about nothing… » Blog Archive » SR: Sambata la Gaudeamus / November 21, 2010 la 4:18 pm
[…] plecau, nu cu o carte doua, ci cu o sacosa doua de carti, aceia mi-au provocat zambetul. Citeste aici tot […]
Tweets that mention Sambata la Gaudeamus | The Club Of Serial Readers -- Topsy.com / November 21, 2010 la 4:21 pm
[…] This post was mentioned on Twitter by Serial Readers, Serial Readers. Serial Readers said: Sambata la Gaudeamus: Am avut si eu momentul meu de Gaudeamus, ieri. Am ajuns la targ putin… http://goo.gl/fb/mpKHo […]