Lansare de carte: “De la India la Indiile Africii”

de / June 18th, 2013 / 98 vizualizari

De la India la Indiile AfriciiJoi, 20 iunie 2013, ora 18:00, la Libraria Carturesti-Verona, va avea loc evenimentul de lansare a cartii “De la India la Indiile Africii” de Daniela Tane, aparuta recent la Editura Pandora M.

Autoarea va vorbi despre carte si va intra in dialog cu cititorii. Alaturi de Daniela Tane vor fi prezenti Sorin Alexandrescu, profesor Universitatea Bucuresti, si Magdalena Marculescu, director editorial Grupul Editorial Trei.

Carmen Cotovanu Pesantez va realiza un scurt moment artistic.

“De la India la Indiile Africii s-a conturat incetul cu incetul, in misiuni diplomatice, umanitare sau ca simplu turist, din jurnalul de bord transmis periodic prietenilor de acasa. Am incercat sa surprind si sa dezvalui sufletul lumilor prin care m-au purtat pasii, intr-o incursiune in sacrul prezent la fiecare colt de strada, dar pe care suntem prea grabiti ca sa-l mai vedem. India, Sri Lanka, Cambodgia, Nepalul, Etiopia sunt lumi ce merita descoperite pe indelete. Etiopia poate fi considerata, din multe puncte de vedere, drept «India Africii». Expresia mi s-a parut absolut magistrala, deoarece a reusit sa surprinda, intr-o formula succinta, esenta istoriei si devenirii acestui pamant de-a lungul mileniilor. Intre India si Etiopia exista, in mod incontestabil, o inrudire de alt tip, spiritual. Amandoua sunt spatii cu un trecut grandios, tari care au lasat mosteniri importante in cartea culturala a umanitatii.” – Daniela Tane

# # # #

MissValery

Miss Valery este co-fondatoarea clubului de carte www.serialreaders.com. Cititoare in serie (cum altfel?) si pasionata de calatorii, filme si evadari, daca nu o vezi citind, inseamna ca e ori plecata prin cine stie ce locuri, ori la cinema, ori evadeaza din vreun escape room. O gasiti si la: viatasiacorddeoane.ro

Scrie un comentariu

[uam_ad id="21340"]

Alte articole
asemantoare