Lansare de carte: Asa sunt eu, prost
Asa e ca titlul v-a atras atentia? Daca va spun ca este vorba de un volum autobiografic, titlul devine si mai interesant. Dar, cand autor este celebrul actor Valentin Uritescu, aflat astfel la prima experienta scriitoriceasca, afirmatia nu mai pare o dovada de sinceritate, ci una hazardata. Sau…? Daca vreti sa aflati adevarul din spatele titlului, cititi cartea.
Volumul de memorii Asa sunt eu, prost, aparut la editura Humanitas si lansat in cadrul Salonului international de Carte Bookfest 2011, va fi prezentat marti, pe 28 iunie, de la ora 18.00, la Godot Cafe Teatru, in prezenta autorului alaturi de care vor fi o parte dintre actorii si regizorii cu care acesta a colaborat. Veti regasi in carte episoade din viata de actor si nu numai a lui Valentin Uritescu, povestite cu haz, simplitate, sinceritate, dar mai ales, cu autoironie. Veti afla ca acesta nu stie o boaba de engleza, ce calcule (nesfarsite) face cand trebuie sa cumpere cadouri pentru cei de acasa si multe altele.
Pentru o portie buna de umor, nu ar strica sa treceti pe la Godot Cafe Teatru. Lidia Bodea, directorul general al Editurii Humanitas va povesti cum a ajuns cartea in editura, iar Valentin Uritescu va citi pentru cei prezenti fragmente din ea si va raspunde intrebarilor publicului. In plus, va puteti alege cu o carte buna si un autograf.
Scrie un comentariu