E-book si continuare pentru Sotia calatorului in timp
Dupa ani intregi de retineri, scriitoarea Audrey Niffenegger si-a dat consimtamantul pentru o versiune electronica a bestseller-ului ei “Sotia calatorului in timp”, anuntand, in acelasi timp, si o continuare de 30 de pagini, in exclusivitate.
Romanul a fost publicat pentru prima data in 2003 si inca de atunci editorii au incercat sa obtina drepturile pentru comercializarea e-book-ului. Autoarea a fost convinsa sa faca marele pas digital de agentul ei literar, Joe Regal, cel care a creat site-ul independent Zola Books. Numele proiectului este inspirat de autorul francez Emile Zola, iar ideea care sta la baza acestuia este ca e-book-urile ar putea si ar trebui sa fie mai bune si ca, in vanzarea lor ar trebui implicate si librariile independente, in loc sa se incerce ingenuncherea acestora.
Dar autoarea nu doar a cedat tentatiei virtuale, ci a scris, de asemenea, o continuare de 30 de pagini a indragitei povesti, ce o are in centru pe Alba, fetita care a mostenit capacitatea de a calatori in timp de la Harry, tatal sau.
Audrey Niffenegger priveste inspre viitor cu optimism, declarand ca ea crede in suprematia printului, in ciuda numeroaselor voci care se plang ca e-bookurile vor duce la disparitia cartilor traditionale. Iar optimismul ei chiar este de admirat in conditiile in care mai bine de 30 de agenti i-au refuzat cartea, nebanuind ca dupa publicare avea sa se vanda in peste sapte milioane de exemplare.
Scrie un comentariu