Bookfest 2014 se apropie de start
In perioada 28 mai – 1 iunie, cartile isi dau intalnire la Romexpo, in pavilioanele C1, C2, C4, C5. Ati ghicit: incepe o noua editie a Salonului International de Carte Bookfest.
Invitatul de onoare al celei de-a IX-a editii Bookfest va fi Polonia. Sub sloganul „Quo vadis Polonia? Spre urmatorul Nobel”, Institutul Polonez pregateste o serie de evenimente menite sa promoveze literatura polona si sa sporeasca interesul publicului roman pentru autorii polonezi contemporani, dar si clasici.
Printre invitatii la Bookfest 2014 se numara Danuta Wałęsa, sotia fostului lider legendar al Solidaritatii si presedinte al Poloniei Lech Wałęsa, autoarea volumului autobiografic “Visuri si taine”, bestseller al anului 2011 in Polonia, dar si Małgorzata Rejmer, autoarea reportajului “Bucuresti. Praf si sange”, pentru care a primit deja o serie de premii importante in Polonia. Alti autori invitati: Janusz Leon Wiśniewski (romanul sau “Singuratate pe net”, recent publicat in Romania, a fost tradus deja in numeroase limbi si ecranizat in Polonia), Dorota Masłowska, autoarea romanului post-modernist “Alba ca Zapada si rosu bolsevic” (autoarea va participa la spectacolul-lectura cu piesa sa “Intre noi e totu’ bine” si va concerta impreuna cu formatia sa de electro-punk in clubul bucurestean „Eden”) si poetii Ryszard Krynicki si Wojciech Bonowicz.
Irena Koźmińska, activista sociala si initiatoarea campaniei „Intreaga Polonie le citeste copiilor” care a avut un mare succes in promovarea lecturii in Polonia, va prezenta acest proiect, derulat de Fundatia “ABCXXIt. Aleksandra Małecka, din cadrul Korporacja Ha!art va prezenta liberatura – literatura viitorului si, impreuna cu publicul cititor, va incerca sa prevada viitorul literaturii in lumea internetului, tehnicilor multimedia si a crizei permanente de timp pentru citit.
Pe langa scriitori si profesionisti ai breslei din Polonia, Bookfest il va avea ca oaspete pe editorul polonez Piotr Marciszuk, presedintele Federatiei Europene a Editorilor, cea mai importanta organizatie patronala din domeniul editorial din Uniunea Europeana.
De asemenea, pe parcursul Bookfest vor avea loc, intr-o sala multimedia, proiectii de filme documentare despre cativa dintre laureatii polonezi ai premiului Nobel pentru literatura: Henryk Sienkiewicz (1905), Władysław Reymont (1924), Czesław Miłosz (1980) si Wisława Szymborska (1996).
Institutul Polonez pregateste si o serie de evenimente conexe, precum proiectia unei serii de filme – ecranizari ale unor romane poloneze („Literatura in cinema”, in colaborare cu Club Control), o serie de spectacole-lectura („Literatura pe scena”, in colaborare cu UNATC) si un joc urban („Literatura pe strada”). Tot in perioada Bookfest, Gradina Verona va gazdui o expozitie de ilustratii pentru copii, intitulata „Fauna, flora si pirati” („Literatura in ilustratie”, in colaborare cu Libraria Carturesti).
In paralel cu targul de carte se va desfasura si prima editie a Bookfest Junior, un program de evenimente special conceput pentru copii si adolescenti. Timp de patru zile editurile participante – Humanitas Multimedia, Humanitas si Humanitas Fiction, Arthur, Corint Junior, Curtea Veche Publishing, Nemira, Paralela 45, Rao, Vellant, Asociatia Editorilor din Romania si Asociatia Nationala a Profesorilor de Limba si Literatura Romana „Ioana Em. Petrescu“ – vor organiza lansari de carte, intalniri cu autori, ateliere de desenat si de teatru. Editurile ii asteapta pe vizitatori cu reduceri la cartile pentru copii si adolescenti si multe alte surprize.
Pentru agenda completa a targului, stati cu ochii pe site-ul oficial al Salonului International de Carte Bookfest.
Ne vedem acolo, ca in fiecare an!
Scrie un comentariu