Biografie Hector Abad Faciolince


Hector Abad Faciolince Sunt fanPentru a deveni fanul acestui autor trebuie sa te autentifici.
Nume: Hector Abad Faciolince
Data nasterii: 1958
Locul nasterii: Medellín, Columbia
Biografie: Héctor Abad Faciolince este considerat cel mai important autor columbian post-boom şi o voce emblematică a Columbiei contemporane. S-a născut în 1958 la Medellín şi a urmat studii de filosofie, medicină şi jurnalism, fiind exmatriculat însă din cauza unui articol ireverenţios despre papă. Şi-a continuat studiile la Torino, după care s-a întors în Columbia în 1987, dar la scurt timp, în luna august a aceluiaşi an, tatăl său a fost asasinat. Aflat în pericol în ţara natală, Abad a revenit în Europa, stabilindu-se în Italia, unde a fost lector de spaniolă. În această perioadă a tradus masiv opere ale unor autori de marcă: Umberto Eco, Leonardo Sciascia, Gesualdo Bufalino, Italo Calvino, Giuseppe Tomasi di Lampedusa, Primo Levi şi Natalia Ginzburg, printre alţii. În 1992 s-a reîntors în Columbia, unde a ocupat diferite funcţii, scriind în acelaşi timp pentru numeroase publicaţii columbiene, dar şi pentru El País şi Neue Zürcher Zeitung. În prezent, este editorialist al cotidianului El Espectador şi colaborează regulat cu El País şi cu publicaţia literară El Malpensante. Dintre cărţile lui, publicate de editura Alfaguara, amintim Asuntos de un hidalgo disoluto, Tratado de culinaria para mujeres tristes, Fragmentos de amor furtivo, Angosta şi Traiciones de la memoria. Cel de-al treilea roman al său, Basura, a primit în Spania primul premiu Casa de América de Narrativa Innovadora. Cartea care i-a consolidat faima internaţională, El olvido que seremos [Suntem deja uitarea ce vom fi], a apărut în 2006 şi a fost distinsă cu premiul Casa de América Latina în Portugalia şi cu WOLA-Duke Human Rights Book Award în SUA.

Carti publicate de Hector Abad Faciolince



Poll

Votati cartea lunii!