Unde sunt? > Acasa > Autori > Luli August Sturdza

Biografie Luli August Sturdza


Luli August Sturdza Sunt fanPentru a deveni fanul acestui autor trebuie sa te autentifici.
Nume: Luli August Sturdza
Data nasterii: 24 ianuarie 1922
Locul nasterii: Bucuresti
Biografie: Luli August Sturdza, pictorita, graficiana, artista decoratoare, este fiica Elenei si a lui Henri August. A invatat la Liceul „Regina Maria" din Bucuresti. A absolvit Institutul de Arte Plastice „N. Grigorescu" din Bucuresti, promotia 1948, avandu-i ca profesori pe Eustatiu Stoenescu la pictura si pe Simion Iuca la gravura. In paralel cu artele plastice, a urmat cursurile Facultatii de Drept. Intre 1949 si 1958 a trait in clandestinitate. In aprilie 1949 a fugit de acasa cand Securitatea venea s-o aresteze. Pana la sfarsitul lui 1950 s-a ascuns la diversi prieteni - printre care familia Dinescu si Alexandru Paleologu, la care se ascundea si arhitectul Virgil Antonescu -, schimbandu-si mereu adresa si iesind din casa numai noaptea. La 30 decembrie 1950, cu un buletin de identitate fals, s-a casatorit la Primaria din Piata Amzei cu inginerul Petre Sturdza, numele ei devenind Ioana Sturdza. S-a mutat la Braila, unde lucra sotul ei, iar peste patru-cinci ani la Lupeni si apoi la Petrosani. In 1958, inainte de Craciun, a fost arestata in urma unui denunt, dar peste o luna a fost eliberata, caci informatiile pe care le-ar fi putut da Securitatii devenisera inutile (persoanele ajutate de ea cu zece ani inainte fusesera intre timp arestate si majoritatea iesisera deja din inchisoare). Intre 1960 si 1979 a participat cu regularitate la expozitii de arta decorativa din tara si din strainatate, unde a expus ceramica, textile, broderie, pictura pe lemn si pe sticla, colaje, postere. In 1961 a obtinut un premiu pentru ceramica la Praga. Intre 1970 si 1978 a avut mai multe expozitii personale: 1970 - Bucuresti, Londra; 1971 - Paris, München; 1972, 1974, 1976, 1978 - Bucuresti. Incepand din 1963, a realizat costume si decoruri de film si de teatru. In 1964 a colaborat la scurt-metrajul Politica cu delicatese dupa I.L. Caragiale si a obtinut premiul de plastica de film la Oberhausen, Austria, impreuna cu Marcel Bogos si Constantin Piliuta. In 1967 a realizat costumele pentru Tom Sawyer dupa Mark Twain, scurt-metraj produs de Studiourile Buftea in colaborare cu Franco-London Film. In 1976 a realizat costumele pentru Aurul disparut al incasilor dupa Jack London, serial TV produs de Telemünchen. In 1978 a realizat costumele pentru Unchiul Vanea de A.P. Cehov, piesa jucata la Teatrul Mic din Bucuresti, si a obtinut un premiu la Novisad, Iugoslavia. Intre 1967 si 1975 a fost director artistic la intreprinderea „Decorativa" din Bucuresti. La sfarsitul lui 1978 a plecat definitiv din tara. Vreme de un an a lucrat in Europa; in 1979 a avut expozitii personale la Londra si la Geneva. In 1980 s-a stabilit in SUA, la Los Angeles, unde si-a continuat activitatea de artist plastic. In 1984 si 1988 a avut expozitii personale la Hollywood. In 1984, 1985 si 1986 a obtinut Premiul I la concursul anual de palarii „Marylin Clark's Easter Parade". In 1988 a realizat costumele pentru centenarul Eugene O'Neill, sarbatorit la teatrul „Gene Dynarski" din Hollywood. In 1989 a realizat costumele pentru piesa Scaunele de Eugen Ionescu, jucata la Friends&Artists Theatre din Hollywood. S-a stins din viata la 29 iulie 2000 la Los Angeles.

Carti publicate de Luli August Sturdza



Poll

Votati cartea lunii!