Biografie Karel G. van Loon
Sunt fanPentru a deveni fanul acestui autor trebuie sa te autentifici.
Nume: | Karel G. van Loon |
Data nasterii: | 1962 |
Locul nasterii: | Amsterdam |
Biografie: | Karel Glastra Van Loon este unul dintre cei mai populari scriitori olandezi. A fost artist de cabaret, membru al unei grupari politice antimonarhiste, sustinator al Partidului Socialist din Olanda, dar, inainte de toate, jurnalist si scriitor angajat. Debuteaza in 1994 cu o carte despre Remi Poppe, cunoscut activist olandez al mediului inconjurator: De Poppe-methode (Metoda lui Poppe). Scrie, in colaborare cu ziarista Karin Kuiper, Herman. De biografie van een genetisch gemanipuleerde stier (Herman. Biografia unui taur manipulat genetic), aparuta in 1995. In 2000 publica volumul de interviuri De laatste oorlog. Gesprekken over de nieuwe wereldorde (Ultimul razboi. Convorbiri despre noua ordine mondiala, in colaborare cu Jan Marijnissen). Din 1991, realizeaza documentare de televiziune si este redactor la diverse emisiuni TV. In 1997, face primul pas spre literatura, cu volumul de proza scurta Vannacht is de wereld gek geworden (Azi-noapte a-nnebunit lumea), nominalizat la ECI-prijs voor Schrijvers van Nu; in 1998, primeste Rabobank Lenteprijs voor Literatuur pentru una dintre povestirile cuprinse in acest volum. Romanul Fructul pasiunii (De Passievrucht, 1999), un succes fulminant in Olanda, devine totodata cea mai tradusa carte olandeza din toate timpurile. Pentru acest roman, i se acorda, in 1999, prestigiosul Generale Bank Literatuurprijs. Fructul pasiunii a fost ecranizat in 2003 de regizorul olandez Maarten Treurniet. Urmeaza romanele Lisa's adem (Respiratia Lisei, 2001) si De onzichtbaren (Invizibilii, 2003), inspirat autorului de cele trei luni petrecute intr-o tabara de refugiati de la granita Birmaniei cu Thailanda. Moare in 2005, la patruzeci si doi de ani, in urma unei tumori cerebrale. Postum, ii apare volumul de proza scurta Ongeneeslijk optimistisch (Optimistul incurabil, 2005). |