Biografie Marius Chivu

Nume: | Marius Chivu |
Data nasterii: | 20 septembrie 1978 |
Locul nasterii: | Horezu, jud. Valcea |
Biografie: | Marius Chivu este un critic literar roman. In 1997, a absolvit Liceul Economic si Scoala de Arte, clasa de coregrafie, ambele din Rm. Valcea, iar in 2003 Facultatea de Litere din cadrul Universitatii din Bucuresti, sectia romana-franceza. A debutat cu recenzii literare in anul 2000 in Romania literara si a colaborat constant la revistele Dilema, Observator cultural, 22, Lettre Internationale si Re:publik. A alcatuit, adnotat si prefatat diferite antologii de proza scurta. Este, de asemenea, co-autor al proiectului Muzeului Taranului Roman din Bucuresti Arca lui Noe. De la neolitic la Coca-Cola (coordonator Irina Nicolau, Editura Ars Docendi, 2002) In perioada 2005-2008 a realizat rubrici de carte la televiziunile Antena 3 (Cafeaua cu frisca), TVR Cultural (Se vorbeste despre) si TVR 1 (Tentatii), iar in 2008 a realizat emisiunea ”Citeste & da mai departe!” difuzata de TVR 1. A debutat in 2012 cu volumul de poezie ”Vintureasa de plastic” (Premiul pentru debut al USR si Premiul pentru debut al revistei ”Observator cultural”. A mai publicat volumul de interviuri ”Ce-a vrut sa spuna autorul” (2013) si jurnalul de calatorie ”Trei saptamini in Himalaya” (2012). A editat antologia ”Best of. Proza scurta a anilor 2000” (2013), a initiat si coordonat proiectul caritabil ”Cartea cu bunici” (2008). Din 2005 este redactor-editor la revista ”Dilema veche”, unde tine cronica literara, si editorialist la revista ELLE. |