Biografie Mario Vargas Llosa
Sunt fanPentru a deveni fanul acestui autor trebuie sa te autentifici.
Nume: | Mario Vargas Llosa |
Data nasterii: | 28 martie 1936 |
Locul nasterii: | Arequipa, Peru |
Biografie: | Mario Vargas Llosa este unul dintre cei mai cunoscuti scriitori din Peru. Este de asemenea unul din cei mai importanti romancieri si eseisti nascuti in America Latina. S-a nascut in Arequipa (Peru) si a copilarit in Bolivia impreuna cu mama si bunicii materni, inchipuindu-si ca tatal lui e mort si ca fusese un erou. In realitate, la cinci luni dupa casatorie isi parasise sotia insarcinata si avea sa-si revada fiul abia zece ani mai tarziu, cand Mario se va intoarce in Peru. Intre 1950 si 1952 urmeaza cursurile unei scoli militare din Lima – experienta descrisa in primul roman, Orasul si cainii (1963). In 1955 se casatoreste cu o matusa, provocand mare scandal in familie, si divorteaza de ea in 1964, pentru ca, un an mai tarziu, sa se casatoreasca cu verisoara lui, Patricia. Intre timp, lucrase in Franta ca profesor de spaniola si ziarist. Dupa o tinerete in care se apropiase de comunism, ia distanta fata de Fidel Castro, ba chiar il acuza pe Gabriel Garcia Marquez, odinioara prieten, de servilism. Calatoreste, preda la universitati din America si Europa, devine scriitor celebru prin forta epica, luciditatea si ironia sa. „Literatura si politica se exclud reciproc", scrie Mario Vargas Llosa. „Scriitorul lucreaza in singuratate, are nevoie de totala independenta. Politicianul e total dependent, trebuie sa faca tot felul de concesii, exact lucrul pe care scriitorul nu-l poate face." Romane: Casa Verde (1966), Conversatie la catedrala (1969), Pantaleone si vizitatoarele (1973), Matusa Julia si condeierul (1977), Razboiul sfarsitului lumii (1981), Istoria lui Mayta (1984), Cine l-a ucis pe Palomino Molero? (1986), Povestasul (1987), Elogiu mamei vitrege (1988), Lituma in Anzi (1993), Caietele lui Don Rigoberto (1997), Ratacirile fetei nesabuite (2006). |