Biografie Tudor Popescu

Nume: | Tudor Popescu |
Sex: | Masculin |
Data nasterii: | 8 septembrie 1930 |
Locul nasterii: | Constanţa |
Biografie: | Tudor Popescu s-a născut în 8 septembrie 1930 la Constanţa. Tatăl, Gheorghe, a fost primul din băieţii familiei Popescu-Băleni care a rupt tradiţia seminarului şi a teologiei fugind la paisprezece ani de acasă şi îmbarcându-se pe bricul Mircea pentru a-şi realiza visul de a deveni marinar. Fiul, Teodor, numele a fost „rotunjit“ în Tudor de abea la debutul literar, a copilărit pe malul Mării Negre, lângă portul Tomis, şi la Târgovişte, lângă cetate, uimindu-şi prietenii prin talentul la matematică. După absolvirea liceului „Mircea cel Bătrân“ din Constanţa, a pornit plin de încredere, ca orice provincial, să cucerească Bucureştiul. Facultatea de filosofie şi practica făcută într-o editură i-au dat liniştea necesară pentru a supravieţui primului contact ratat cu lumea teatrului, fiind declarat spion francez şi exmatriculat din Institutul de teatru „I.L. Caragiale“ într-o vreme în care spionii apăreau la simpla apreciere a vecinilor, colegilor sau iubitelor abandonate. Reabilitat, a fost înscris direct în ultimul an al celebrei şcoli de literatură „M. Eminescu“, pe care a absolvit-o fără să-şi fi dorit acest lucru. Cariera profesională a urmat un traseu banal, redactor la Editura Tineretului, unde a întemeiat colecţia Aventura, editor la Casa de Filme Buftea, de unde a fost forţat să plece după ce a participat la producţia celebrei „Reconstituiri“, redactor-şef la „Educaţia pionierească“, redactor principal la „Era socialistă“, redactor-şef la „Urzica“, director al Teatrului de stat din Sibiu. A debutat cu romanul „Ultima aventură“, în 1957, romanele care au urmat, istorice, poliţiste sau de aventuri, având un succes de public deosebit, marele succes putând fi considerat „Un dac la Roma“. Ca scenarist, a participat la realizarea mai multor pelicule de lung metraj, „Aventuri la Marea Neagră“ fiind poate filmul cu cel mai mare succes. Dorinţa de a se întoarce în lumea teatrului, pe care o considera singura potrivită pentru talentul său, a făcut ca după debutul târziu ca dramaturg, în 1976, cu „Uneori liliacul înfloreşte spre toamnă“, să renunţe definitiv la proză şi să se dedice teatrului. În câţiva ani, după cincizeci de piese scrise, comedii şi drame, după ce a fost de mai multe ori la rând cel mai jucat dramaturg român, dar şi cel mai interzis comediograf autohton, după ce a primit premiile Uniunii Scriitorilor şi ale Academiei Române, se poate spune că şi-a realizat visul din tinereţe. După o lungă suferinţă, s-a stins în anul 1999, lăsând în urma sa o operă de care era convins că va suporta trecerea timpului. |