Recenzie Libraria iubirii scrisa de "MissValery"

• 1
• 2
• 3
• 4
• 5

Sunt unele carti pe care le traiesti cu toti porii, carti care parca au fost scrise de tine, pentru tine. Personaje cu care rezonezi si cu care te confunzi, povesti care par a inlocui realitatea si autori pe care ii simtim ca prieteni apropiati.

Printre aceste carti se numara si minunatia numita "Libraria iubirii", de Paola Calvetti. Sunt cat se poate de subiectiva, stiu, dar nu am cum sa fiu altfel: Emma Valentini, personajul principal al romanului, traieste visul meu, doar ca.. la Milano. Mosteneste de la matusa sa o papetarie, pe care reuseste sa o insufleteasca si sa o transforme intr-o librarie dedicata cartilor de dragoste - "Sogni & bisogni".Timpul pare ca trece mai incet aici, mai frumos, in compania cuvintelor si a celor avizi de iubire. Tehnologia abia daca reuseste sa patrunda dincolo de prag, intrucat Emma se opune ideei de a muta afacerea si in mediul virtual. Mai mult, nu are nici macar telefon mobil. Este mai degraba genul de persoana care trimite scrisori, caligrafiate frumos, de mana, scrisori care dezvaluie bucati din suflet, clipe din viata. Scrisori adresate lui Federico, un nume care se pierde undeva in trecutul ei, pentru a reveni acum mai acut ca niciodata.

Prin intermediul scrisorilor si al intalnirilor anuale din insula Belle-Ile, cei doi ajung sa se (re)descopere, sa se cunoasca asa cum nu au avut ocazia cu 30 de ani in urma. Pasiunea lor vine sa intareasca ideea ca dragostea nu are varsta si ca niciodata nu este prea tarziu sa crezi in finaluri fericite, in ciuda distantei, a tehnologiei, a unei sotii nebanuitoare. Daca Emma este divortata, crescandu-si fiul adolescent de una singura, Federico, in schimb, traieste la New York alaturi de fata si sotia sa. Desi nu ni se dau suficiente motive sa credem ca ar avea o casnicie nefericita, povestea de dragoste care se re-infiripa sub ochii nostri pare cat se poate de fireasca. E drept ca alegerea noastra este influntata si de faptul ca sotia lui Federico este mai mult absenta in roman: este usor sa uiti ca aceasta exista. Si este de inteles, avand in vedere ca romanul este scris din perspectiva Emmei, iar tot ce stim despre Federico este ceea ce ne permite el sa aflam prin intermediul scrisorilor.

Cei doi se influenteaza reciproc: descrierile detaliate din scrisorile lui Federico precum si povestile despre JP Morgan, o fac pe Emma sa priveasca altfel cladirile din jur. Iar Federico, la randul sau, incepe sa acorde mai multa atentie cartilor, surprinzand-o pe Emma cu cate un citat.

Pe Emma este greu (ca sa nu zic aproape imposibil) sa nu o iubesti. Determinarea cu care se agata de valorile traditionale, atasamentul ei pentru literatura romantica, increderea in oameni, rabdarea ei, totul la ea contureaza un personaj memorabil. La urma urmei, nici 30 de ani nu au fost suficienti pentru a-i sterge amintirea. Iar Federico stie cel mai bine lucrul acesta.

Libraria iubirii este un roman care si-ar gasi cu usurinta un loc in libraria Emmei. Mai presus de orice, romanul de fata vorbeste despre iubire: iubirea pentru familie, pentru prieteni, pentru frumos; iubiri pierdute, iubiri regasite, iubiri visate, asteptate, implinite. Si, peste toate acestea, despre iubirea pentru carti.

Dupa ce am terminat de citit cartea, am constatat urmatoarele lucruri: nu am citit mare parte din titlurile mentionate, nu am mai scris de mult o scrisoare si nu am mai trait de mult asa o carte. Din fericire, primele doua puncte pot fi remediate. Multumesc pentru inspiratie, Paola Calvetti! A fost o placere sa te citesc!