Recenzie Doamna si licornul scrisa de "CealaltaAncuta"

• 1
• 2
• 3
• 4
• 5

A doua carte a autoarei Tracy Chevalier pe care o citesc aduce tot o reconstituire istorică în ceea ce priveşte arta (în Fata cu cercel de perlă am urmărit-o în Olanda pe urmele celebrului tablou), de această dată însă mergem la Paris de unde a pornit proiectul celor 6 tapiserii şi până la Bruxelles unde se presupune că a fi fost ţesute.

Văzând tapiseriile în Musée National du Moyen Âge din Paris, autoarea îşi imaginează geneza lor (cu ajutorul anumitor cărţi care o ajută să reconstituiască drumul lor de la proiectare, ţesere până la stadiul actual), ţesând ea la rându-i prin fire de poveste drumul lor.

Povestea porneşte de la Paris, în casa familiei nobile (titlu nobiliar cumpărat) le Viste. În scenă apare Nicolas des Innocets (nume atribuit datorită faptului că locuia lângă Cimitirul Inocenţilor din Paris) – care, a propos, l-am cam antipatizat – un artist agreat de Curte şi căruia i se încredinţează pictura celor 6 tapiserii pe care nobilul Jean le Viste vrea să le afişeze în Grand Salle a reşedinţei sale. De ce l-am antipatizat eu de la început? Fiindcă este un fel de crai, dar măcar de-ar fi fost unul tare frumos şi realizat. Nu. El este un artist amărât care trăieşte într-o cameră de han, cu doi dinţi lipsă dar cu pretenţii de mare amant (vezi dragă, el poate să are de 2-3 ori pe noapte – m-a cam scandalizat acest termen).

Succesiunea romanului este dată de punctul de vedere al mai multor personaje, precum acest Nicolas şi membri ai familiei le Viste (dintre care cea mai mare dintre fiicele familiei, Claude, care se îndrăgosteşte de acest artist), urmând ulterior firul la Bruxelles, unde aflăm ce se ascunde în minţile familiei de ţesători (aici o cunoaştem şi pe Aliénor, fiica frumoasă dar oarbă a ţesătorului Georges de la Chapelle).

Tapiseriile înfăţişează drumul seducţiei licornului şi cele 5 simţuri ale omului: Văzul, Auzul, Mirosul, Gustul, Pipăitul, precum şi poveştile doamnelor din fiecare tapiserie în parte (în carte ni se dezvăluie, din perspectia lui Nicolas, dorinţele personajelor feminine care vor fi reprezentate în pictură şi ulterior în produsul ţeserii). Sunt însă aceste doamne cu poveştile lor alese corect? Se potriveşte povestea lor cu simţul ce-l reprezintă?

M-a frapat foarte mult erotismul oarecum grosolan al poveştii. După cum spuneam, Nicolas era tare mândru că el poate să are şi că are pe cine (foarte ciudată această exprimare). Eu însă, în pofida talentului său şi a calităţilor sale de amant, nu l-am prea agreat. Este înfumurat, guraliv şi oscilează pe diferite fronturi, în funcţie de interesele sale.

M-a cam mirat şi comportamentul răzgâiatei Claude le Viste, cea mai mare dintre fiicele lui Jean le Viste şi Geneviève de Nanterre. Este moştenitoarea averii familiei, având în vedere că nu a avut fraţi ci doar surori, şi totuşi ea e gata să rişte totul pentru o pasiune. Are o mică “aventură” cu Nicolas (fără a-şi pierde însă fecioria) şi dezvoltă un fel de obsesie pentru a finaliza ceea ce începuseră, când ştia foarte bine că pentru a avea o căsnicie cu un nobil bine ales de tatăl său trebuie să fie pură. Dacă va reuşi sau nu eu nu vă spun, căci ar fi bine să citiţi cartea, să vedeţi ce se întâmplă cu ea, cu fata ţesătorului, cu fii bastarzi ai lui Nicolas.

E o lectură uşoară, plăcută, cu detalii neobositoare, reuşind să te introducă în aerul epocii foarte uşor. Mi-a plăcut mai mult senzualitatea pură, cuminte din Fata cu cercel de perlă, nu-mi pare rău încă că am citit şi Doamna şi licornul, devenind din ce în ce mai convinsă că Chevalier are anumite calităţii scriitoriceşti în ceea ce priveşte relatarea faptelor din epoci apuse, reconstituirea “vieţii” anumitor opere de artă.