Poeziile imi apartin

Despartire
Destul am plans in locu-n care,
Ne-am sarutat noi prima oara.
Plecand ai luat cu tine totul,
Iubirea mea si tot norocul.

De ani buni tu ai plecat,
Si sa stii ca te-am uitat,
Nici sa te urasc nu pot
Uit trecutul,uit de tot.

De vrei sa te intorci la mine,
Sa nu incerci,nu te mai vreau,
Du-te la ea, iti va fi bine,
La pieptul tau n-o sa mai stau.

Lacrimi,suferinte si tristeti,
Toate trec de stii sa ierti,
Sa iubesti,sa pretuiesti,
Si-napoi sa daruiesti.

Tu n-ai stiut sau nu ai vrut,
Sau de ai vrut,nu ai putut,
Azi nu mai sunt a ta iubita,
Te rog eu mult,pleaca si uita.

Ingerul

Ingerul cu ochi albastri,
Ne priveste prin fereastra,
Are ochi senini ca marea,
Peste ei se-asterne seara.

Ingerul cu ochi senini
Avea in suflet numai spini,
De-l durea,de suferea,
El nimic nu ne spunea.

Ingerul nu a plecat,
Langa noi mereu a stat,
El acum se odihneste,
Si de Sus ne ocroteste.

Autorul poeziei: eu! 😀

Nu stiu a-ti spune multe

Desi poate as vrea,

Ma pierd si nu-mi gasesc cuvinte

Cand sunt in fata ta.

Minutele imi par secunde,

Se scurg ca fire de nisip,

Ganduri purtate in soapte

Inghetate azi de timp.

As vrea sa-ti dau un strop din mine

Sa-l porti cu tine cand ti-e greu

Si sa-ti aduci aminte

De mine tot mereu.

Si de-ar fi sa te temi

Ca-i mult prea grea povara

S-o porti pe umerii umili,

Adu-ti aminte ca-i din partea mea.

Nu stiu sa mint,sa spun vorbe desarte

Caci chipul iar ma da de gol

Si da-n vileag secretul

Ce-l ascund in suflet,

Ai ghicit,tu esti secretul meu…

Autor Eu
Singuratate
Singuratatea… singuratatea asta ma apasa
Nici sa rasuflu,de la un timp, nu ma mai lasa
Desi, am imprejur mereu pe cineva. De ce sa mint?!
Cu toate ca o credeam aievea, acum… acum o simt.

M-apasa, nici sa gandesc nu ma mai lasa
S-as vrea sa plang sa zbier … Sunt furioasa-
Caci ea mi-e unicul insotitor, inima-mi zvacneste
Fiind constienta ca doar singuratatea ma iubeste.

Hmm… In cine, pe lumea asta m-as putea increde
Cand ea e singura ce chiar si sufletu-mi vede
Cine m-ar putea iubi mai mult cand toti vin si se duc?!
Unde as putea gasi mai multa alinare?!..de ea ma apuc

Obraji imi sunt uzi si lacrimi curg… Nimeni nu m-alina
Tu… esti in fata mea privesti cum sufletu-mi suspina
Tu care spui ca ma iubesti. Iubesti doar ceea ce doresti
Caci esenta nici cand n-ai incercat sa o privesti

Singuratea… In lumea asta mare e a mea, e a tuturor
E singurul prieten drag ce-l avem pe veci insotitor
Si, sangele-mi zvacneste . Resemnata… resemnata plang
C-odata prin tine am incercat s-o along. Ce vis natang.

Sunt om
M-am nascut… m-am nascut defecta
Eu creatura deja mult prea imperfecta-
Consider ca ma ghidez dupa valori
Ca lupt cu rautatea ca si ceilalti muritori.

Si… chiar de sunt defecta incerc sa ma repar.
Trecand prin viata incerc sa uit gustul amar
Lasat d’atatea dorinte si vise neaplinite
Ce tot razbat prin ganduri nedorite.

Sunt om…Sunt cel mai rau dintre animale
Caci ma ghidez doar dupa reguli sociale
Renegand, ceea ce, instinctive stiu ca tre’ sa fiu
Constietizand ca m-am nascut si o sa mor prea timpuriu.

Sunt om… Am constiinta… Stiu ca-s efemer
Si tocmai stiinta asta parca-mi ia din aer
Oprindu-ma… oprindu-ma sa traiesc cum as dori
De teama ca maine as putea muri

M-am nascut… Si continui sa raman defecta
Fiindca viata-ntreaga e vesnic imperfecta
Nu mai incerc … nu mai doresc sa repar nimic
Stiind acum ca-n lume ocup un loc mult prea mic

Doare
autor-eu-Dana

Noaptea şi-a vărsat găleata
Cu-ntuneric peste noi,
Dorul şi-a trimis săgeata
Dintr-o lume rece sloi,

Mi-arunc ochii pe fereastră
Să prevăd a ta sosire,
Când steluţa cea albastră
M-a trezit din aţipire,

E trecut de miezul nopţii,
Nici o frunză nu adie,
Giulgiu negru ca al morţii
Sufletul simt că-mi sfâşie,

Dorul tău pe zi ce trece
Arde ca o remuşcare,
Ziua-mi pare mult prea rece,
Sufletul enorm mă doare.

Toamna – Rainer Maria Rilke

Cad frunzele, cad ca din depărtare,
de parcă vestejesc grădini în ceruri,
cu gesturi de negare cad de-a rândul.

Iar nopţile, cum cade greu pământul
din toate stelele, într-o însingurare.

Noi toţi cădem. Şi mâna asta, iată.
Căderea, vezi, e-n toţi şi în oricine,

Şi totuşi este Unul care ţine
nespus de blând, pe mâini, căderea toată.

Prezint mai jos cateva poezii scrise de mine. Sper sa va placa 🙂

Iluzii
Zbor si inot in marea taina a universului,
Rad pe planete pline de oameni,
Si plang pe planete pusti.
Ma bucur ca toate exista,
Dar ma intristez.
Pentru ca ele sunt pline de tristete si durere.
Iubirea si tristetea sunt doar iluzii.

Joc cu patima
Te cunosc, dinainte de a te cunoaste,
Te iubesc, dinainte de a te iubi,
Te iubesc, dar te iubesc cu patima,
Pentru ca patima face parte din joc,
Iar jocul este creat inainte de a-l juca,
Si noi nu stim ca jocul implica si patima.

Esti langa mine, dinainte de a fi,
Stam unul langa altul, dinainte de a sta,
Dar stam pentru ca ne iubim cu patima,
Pentru ca patima face parte din nou din joc,
Si noi suntem nevoiti sa-l jucam asa cum e.

Ne visam unul pe celalalt, dinainte de a ne visa,
Vrem sa fim unul langa celalalt, dinainte de a fi,
Dar asta, pentru ca ne iubim,
Si ne iubim cu patima,
Pentru ca patima face parte mereu din joc,
Si jocul inceput trebuie jucat pana la sfarsit.

Vis
E frig si intuneric,
E pustiu in jurul meu,
Tresar, caci mi se pare
Pasi se aud in departare.
E adevart sau poate un vis,
Poate dorinta mea de-a fi cu cineva?

Straina de gandurile mele,
Privirea mi-o indrept spre-o pata de lumina,
Caci iata. Am zarit-o acolo unde nu era.
A aparut asa, deodata. Chipul sa mi-l lumineze.
Si o speranta sa imi dea,
De vreau sa fiu cu cineva.

Tresar caci steaua mea dispare,
Si-o adiere de vant ma inconjoara.
Il simt. E langa mine,
In brate strans ma tine,
Si imi sopteste: “Pot sa stau cu tine acum
De vrei sa fi cu cineva.”

Reincarcare
Ridic un picior,
Si-l pun pe pamant,
Iar praful se ridica,
Si se depune in alt loc
P-un rest de furnica.

Ridic celalalt picior,
Si il pun in apa,
Iar stropii de apa se ridica,
Si cad pe un mal unde era
Un alt rest de furnica.

Iau primul rest de furnica,
Si il pun langa al doilea,
Apoi iau apa si pamant,
Si lipesc furnica,
Care se misca si pleaca grabita.

Psalm
De-as putea sa zbor pana la Tine,
Sa ma judeci pentru mine,
Si sa ma uiti in lumea asta mare,
De vei gasi vr-un pacat mai mare.

As vrea sa pot ajunge pan’ la Tine,
In fata Ta-n genunghi sa cad,
Si rugi sa spun, eu, pentru tine,
Ca marile pacate sa le arzi.

Si lumea-ntreaga va veni la Tine,
Dara palatul Tau nu cred s-o-incapa,
Caci lumea, e o mare de pacate,
Iara pacatul este moarte.

Dar, Tu, cu toata-ntunecimea pacatului uman,
Primesti faptura cum ai primi un dar,
Caci e faptura care-n a sasea zi ai faurit,
Sa stapaneasca totul, ce-n cinci zile ai zidit.

Momente
Soarele rasare somnoros,
Ca dupa o noapte zbuciumata,
In care luna bucuroasa,
Se pitea dupa nori.

Era o noapte cu multe stele,
Si printre ele un luceafar,
Care stralucea mai frumos ca ele,
Si iti spunea o dulce soapta.

Jos, la lumina lunii,
Care alearga printre nori,
O privighetoare canta,
Si glasul ei se aude,
Pana sus, la nori.

Pe luciul apei unde,
Se onglindeste luna,
O lebada trezita
De cantul ciocarliei,
Se uita la o barca
Cu un pescar in ea,
Ce par a fi fantome,
In drumul lor spre tarm.

Nuferi plutesc pe apa,
Sub salcia pletoasa,
Pe care stau sa se odihneasca,
Doua egrete mari.

La marginea padurii,
In scorbura unui copac,
Un urs mai dormiteaza,
Ca soarele nu s-a sculat.

Incet, cortina zilei se ridica,
Si viata reincepe iar.
Tot ce a fost ast-noapte,
Dispare-n departare,
Far-a lasa macar o urma,
Pentru o rechemare.

ACUM TIMPUL….

Acum timpul imi este un strain
Venit e de nu se stie unde.
Incet cobor, spre tine am sa vin
Pe scara tacutelor secunde

Privesc atent in spatiul din jur
Si ganduri sting ca un greu pacat,
Plutind in vis pe unda de azur,
Spre tine vin si spun ca n-am uitat,

Cand pierduti sub curba aurorii,
Alunecand pe rauri de bazalt,
Prinsi fiind sub incidenta orii,
Vrajiti, noi mai faceam un salt.

Salt solemn prin alte lumi tacute,
Cuprinse-n sfera nemiscarii lor,
Vesnicia zilelor trecute,
Un plans de clipe ce se pierd sonor.

In asta noapte timpul sideral,
Prin noi, scurs e in minute repezi,
Si sigur vom dispare ca un val,
Zdrobit de atemporale lespezi.

TIMPUL CARE TRECE….
Timpul care trece nu pot sa-l opresc
Nici dragostea ce-n mine înfloreşte
Şi nici dorinţele care se topesc
La focul ce în mine clocoteşte.

Trecut pe linişti veşnic mişcătoare,
Venit din nemuriri şi din mistere,
Sună-n suflet ca magică ninsoare,
Imensul dor ce-mi creşte în durere.

Vremea, limpezimi în veşnicie,
Oprită-n loc sau poate în mişcare,
Ca anii mei ce-au fost şi o să mai fie
Doar lacrimi strânse-n plinele pahare.

Rătăcitor în spaţiile albastre
Şi adâncimea nopţilor cu stele,
Mai caut încă sufletele noastre,
Pierdute-n timpul visurilor mele.

Marin Voicu

In lume nimeni….
În adierea nopţilor profunde,
Adorm în mine tristeţile de ieri,
Plânse vise încep să se confunde
Cu începutul tacutelor dureri.

Şi clipele adun de altă dată,
Noaptea, în trista mea singurătate.
Fruntea-mi rece se lasă aplecată,
De gânduri triste şi îndurerate.

Apele uitării încep să curgă,
Cu pierdute zile, amintiri în gol,
Când ochii mei acum încep să plângă,
Visurile frânte ce dispar în stol.

În noaptea când stelele au adormit,
Strălucind pe cer de atâta vreme,
Simt cum trec regretele necontenit,
În lume nimeni nu e să mă cheme!

Marin Voicu