Exceptionalii, de Malcolm Gladwell
Cu The Tipping Point, Malcolm Gladwell a schimbat felul in care intelegem lumea. Exceptionalii (in original Outliers) va schimba felul in care intelegem succesul.
Povestile despre cei care au un foarte, foarte mare succes se invart in jurul inteligentei si ambitiei. In Exceptionalii, Malcolm Gladwell spune ca adevarata explicatie e cu totul alta, iar daca vrem sa intelegem cum se ajunge atat de departe, ar trebui sa ne luam timp sa cunoastem tot ce tine de contextul acestor oameni: familia, locul unde au copilarit, data nasterii. Gladwell contesta mitul asa-zisului merit personal, explorand raportul dintre succes si cultura, hazard, sincronizare, nastere si noroc, si felul in care, in pofida calitatilor si talentului cuiva, mostenirea culturala poate functiona ca o piedica.
Se explica aici, in termeni de generatie, familie, cultura si clasa:
• ce au in comun Beatles, Bill Gates si Mozart
• care sunt atuurile ascunse ale atletilor de top
• de ce sunt atat de buni asiaticii la matematica
• de ce toti avocatii bine cotati din New York au acelasi CV
• de ce n-a auzit nimeni niciodata de cel mai inteligent om din lume.
Viata „exceptionalilor” – oamenii ale caror performante ies din sfera experientei comune – urmeaza o logica stranie si inedita. Pentru a descrie aceasta logica, Gladwell vine cu un proiect de valorificare maxima a potentialului.
“Exceptionalii este o carte mai personala decat predecesoarele sale. O poti citi ca pe o autobiografie: un individ de succes care incearca sa-si inteleaga contextul, felul in care a ajuns sa aiba succes si ce inseamna de fapt succesul.” Time
“Exceptionalii se poate sa fie cartea cea mai buna si mai folositoare a lui Gladwell. Sunt extraordinare si povestile, si lectiile de viata din ea: Exceptionalii asaza stiinta, self-help-ul si spectaculosul intre doua coperte.” Gregory Kirschling, Entertainment Weekly
Editura: Publica
An de aparitie: 2009
Numar de pagini: 272
Autor: Malcolm Gladwell
2 Comentarii
ComenteazaConcurs pentru Serial Readers! | The Club Of Serial Readers / November 17, 2009 la 2:55 pm
[…] Zero grade Kelvin, de Adrian Schiop – Exceptionalii, de Malcom Gladwell – Teoria Clasei de Lux, de Thorstein Veblen – Fericirea. Jurnalul unei pasiuni, de Denis Robert – […]
dreamKeeper / December 12, 2009 la 5:11 pm
Sunt foarte interesat de aceasta carte! ^_^ Cam toate cartile pe care le-am citit de la Publica sunt carti pe care le rasfoiesc cu placere :))