Cartea ecranizata care mi-a placut cel mai mult este “Pe aripile vantului”, de Margaret Mitchell. Amandoua mi-au placut la fel de mult, sunt la fel de bune, si cartea, si filmul. Chiar daca sunt putin diferite. Anumite faze din carte nu exista in folm, la asta ma refer.

Game of Thrones, dar tot cartea e mai frumoasa, deoarece e mai profunda.

Mi-a placut foarte mult ecranizarea cartii “Cloud Atlas”, de aceea imi este greu sa aleg intre cele doua. Filmul a fost cat se poate de bun, genul de film care te pune serios pe ganduri, care ridica numeroase semne de intrebare atat cu privire la existenta si destinul nostru, cat si al celorlalti…dar cartea este cea care elucideaza misterul si care mi-a oferit acele detalii ce dau cursivitate actiunii petrecute pe mai multe planuri. Nici o vizionare 3D, nici efectele speciale nu pot concura cu placerea lecturii si cu reprezentarea mentala pe care ne-o facem in momentul in care citim o carte buna; iar acest film te indeamna la lectura, intrucat iti da senzatia ca lipseste ceva, ca nu ai vazut tot pana nu ajungi la ultima pagina a cartii.

Sincer, am stat ceva vreme si m-am gandit ce ar trebui sa aleg; Wuthering Heights pentru ca Tom Hardy reuseste sa devina un Heathcliff veritabil si pentru ca lecturarea cartii in jurul varstei de 15 ani mi-a schimbat conceptiile pe care le aveam la acea varsta asupra sentimentului de iubire si apropierii dintre oameni, The Bourne Ultimatum pentru ca imi aminteste de biblioteca doamnei profesoare de engleza si pentru ca Matt Damon e un actor foarte carismatic care poate sa faca fata oricarei provocari actoricesti, The Lord of The Rings pentru ca Tolkien e unul dintre cei mai buni scriitori de SF sau One flew over the cuckoo’ nest? Ultimele doua au o mare greutate in balanta aceasta! Am citit The Lord of The Rings pe nerasuflate iar filmele le-am vazut de cel putin 4 ori bucurandu-ma de imaginile impecabile, de coloana sonora inedita etc. In acest caz, as putea spune ca mi-au placut atat cartile cat si filmul la fel de mult! Cartile ofera mai multe detalii, ceea ce poate fi un plus. Il consider pe Tolkien un deschizator de drumuri si voi reciti oricand cu bucurie aceste carti datorita implicarii si interesului pe care mi le-au creat. Cu toate acestea, opera asupra careia ma opresc este One flew over the Cuckoo’s Nest. Poate ca fac aceasta afirmatie din cauza ca am vazut filmul prima data si Jack Nicholson m-a impresionat enorm, dar filmul este cu siguranta mai bun decat cartea! (La fel ca si in cazul The Perks of being a Wallflower). Citind cartea avem parte de o atmosfera de monotonie, subiectul nerereusind sa ne atraga prea mult. Lucrurile se schimba insa in cazul filmului. Milos Forman ne smulge din monotonia cartii si ne arunca direct la Gala Oscarurilor! Interpretarile de exceptie ale lui Jack Nicholson si Louise Fletcher reusesc sa ne atraga interesul chiar si astazi, in 2013, drept pentru care putem afirma a jocul lor actoricesc nu este deloc unul perisabil, ba din contra! Problema adoptata, atat in carte cat si in film (caci actiunea coincide de la un capat la celalalt), este una cotidiana: aceea a luptei individului impotriva sistemului. One Flew over the Cuckoo’s Nest este un film pe care il veti gasi in Top 250 pe IMdB. 🙂

Cartea ecranizata care mi-a placut cel mai mult a fost Eseu despre orbire de Jose Saramago.S-a apropiat foarte mult de ideile si imaginile din carte si a reusit sa transmita 80% din emotiile pe care le-am simtit la citirea fiecarui rand al cartii.Fara sa am ceva cu filmele in general,pot spune cu mana pe inima ca imi plac mai mult cartile decat filmele pentru ca in carte intir in mintea personajului,afli mai multe detalii decat in film si simtit mult mai multe emotii la lectura decat la vizionat.As mai citi o data cartea pentru ca au trecut 4 ani de la prima lectura si sunt sigura ca as simti si as intelege mult mai multe acum,mai matura fiind si avand la activ mult mai multe carti decat atunci.
Cartile ofera un intreg univers nou pe cand filmele doar o latura a acelui univers.Zic asta pentru ca cititorul contribuie cu mintea si sufletul la imbogatirea celor citite.Fiecare cititor pune o parte din suflet in lectura,poate asta ii da mai mult farmec decat vizionarea unui film facut dupa ideea unui regizor oarecare.

Pentru ca sunt o fana a lui George R, R, Martin si pentru ca seria” Cantec de gheata si foc” mi se pare o adevarata capodopera, ecranizarea primelor 3 volume este preferata mea. Desi serialul este unul cu adevarat bun, tot cartea castiga pentru ca citind cartea poti sa cunosti personajele mai bine, sa le cunosti sentimentele si gandurile, sa afli lucruri din trecutul lor, din acest motiv o carte va fi tot timpul mai buna ca filmul.

Ecranizarea mea preferata este de departe “Mandrie si prejudecata”. De ce? Pentru ca este singura carte pe care desi am citit-o dupa ce am vazut filmul m-a fascinat de la inceput pana la sfarsit, fara a-mi da impresia ca as fi ales alti actori sau alt tip de joc actoricesc pentru film. Altfel spus, o frumoasa armonie intre scenariul pe care mintea mea il compune citind si filmul in sine, lucru foarte greu de obtinut in general 🙂

Cred ca „Jurnalul lui Bridget Jones” este un tandem carte-film pe care il prefer (printre multe altele) si il consider bine echilibrat, datorita modului in care atat autoarea, cat si regizorul + scenaristul + actorii filmului au reusit sa transpuna viata nevrotica a lui Bridget, un personaj atat de melodramatic al zilelor noastre.

Pe de alta parte, as spune ca in cazul „Apa pentru elefanti”, cartea a fost superioara ecranizarii, mai ales din cauza lipsei chimiei dintre actori, iar aici „vinovata” mi s-a parut Reese Witherspoon, iar in cazul „Orele”, filmul a adus un plus de adancime personajelor, prin interpretarile magistrale ale celor trei actrite principale: Nicole Kidman, Meryl Streep si Julianne Moore.

In general, ecranizarile mi se par inferioare cartilor de la care pleaca, dar asta nu e neaparat din cauza cineastilor, cat din cauza mediului diferit de transpunere. La urma urmei nu poti ecraniza o carte de 300-400 de pagini ori mai mult fara sa tai sau sa transformi mult din ea, astfel incat sa incapa in 90-120 de minute de film si sa mai aiba si logica.

Oricum, eu prefer sa citesc cartea inainte de a vedea ecranizarea, deoarece cred ca ecranizarea imi restrictioneaza, limiteaza imaginatia, daca schimb ordinea. 😀

Eu am doua carti preferate,nu ma pot decide care a fost mai buna.
Prima e Lolita a lui Nabokov.Cartea e geniala din punctul meu de vedere si ecranizarea mea preferata este cea din anul 1997,cu briliantul Jeremy Irons,care a adus acel aer britanic filmului.Imi place foarte mult povestea creata de Nabokov si cred ca necesita o analiza in esenta,ocolind oarecum imaginea de asa-zis pedofil a lui HH,deoarece pana la urma Nabokov ne ofera o poveste de dragoste,dragoste sincera,dragoste frageda,depasind orice fel de bariere,fie ele de orice natura.De asemenea,iubirea lui HH pentru Lolita va dainui mereu,astfel amintindu-ne ce sentiment puternic este acesta.Daca ar fi sa aleg intre carte si film,mi-ar fi destul de greu,dar as alege filmul,varianta din 97,datorita rolului facut de Jeremy Irons.
Cea de-a doua ecranizare preferata a mea este a cartii O Zi de David Nicholls.
Este o poveste de dragoste tanara ,pe alocuri comica,dintre o fata simpla si bine-cunoscutul baiat de bani gata,care oriunde merge intoarce capete.Romanul subliniaza foarte bine zicala “contrariile se atrag”.Dexter si Emma,Emma si Dexter.Pe parcursul a doua decenii,ei sunt protagonistii acestei minunate povesti de iubire,intalnind si obstacole totodata,care la final ii aduc tot impreuna.Atractia neobisnuita dintre cei doi ma face sa iubesc atat de mult aceasta poveste a lui Nicholls.De asemenea,ecranizarea ce ii are in rolurile principale pe Anne Hathaway si Jim Sturgess este cu adevarat emotionanta si,si in acest caz,am sa aleg filmul deoarece imi da fiori pe sira spinarii ori de cate ori il revad,cu toate ca si cartea este minunata,am citit-o cu multa placere si as reciti-o oricand.

Cartea mea preferată, din rândul celor ecranizate , este Sunt o legendă scrisă de regretatul Richard Matheson. Pe scurt vă pot spune că acestă carte am perceput-o ca o metaforă la adresa faptului că nimic nu e veșnic și totdeauna va exista ceva nou care îi va lua locul, sub diverse forme. Cartea merită citită prima și apoi vizionat filmul care a preluat o parte din povestea romanului. Filmul merită văzut mai mult pentru talentul actoricesc al lui Will Smith fiindcă în comparație cu omoloaga sa din hârtie pare incompletă.