Eu împrumut cu dragă inimă! Mă bucur să știu că cei din jurul meu citesc, îi încurajez să o facă! Totuși, aș prefera să aprecieze gestul meu și să aibă grijă de carte, doar atât și toată lumea-i fericită! 🙂

Nu îmi place nici să cer cărţi, de câte ori am citit o carte de împrumut am simţit că nu e a mea, pe unele le-am cumparat apoi pentru a le avea în bibliotecă. Ştii ce mă calcă pe nervi foarte tare? Când spui cuiva că nu împumuţi cărţi şi se uită strâmb. Băi, e cartea mea, am dat bani pe ea, fac fix ce vreau cu acea carte. Asta nu mă face egoistă, ci pe cel care nu îmi respectă alegerea nesimţit. Vrei să împrumuţi o carte, mergi la bibliotecă. Acolo ai 3 săptămâni (parcă ăsta e termenul) să o dai înaipoi. La mine nu e foarte sigur că revine atât de repede. But, it’s just me, the book hoarder :)))))

PS. Există şi excepţii. La naiba!

Mirela, am comis-o şi eu aşa. Era o tipă care mă tot sâcâia să îi dau împrumut o carte, s-a întâmplat să ne şi cunoasştem în real life, i-am împrumutat-o apoi, în urma unei neînţelegeri am rupt legăturile cu ea. Cartea a rămas la ea. Trebuie să mi-eo cumpăr la un moment dat 😀 Nu a fost singura întâmplare de gen…

Uhu, mare risc! Eu n-aș risca, mai ales cu niște cărți care-mi plac tare mult! Bun totuși că n-ai avut parte de neplăceri! Poate e valabilă și varianta aia cu “De la cine te aștepți mai puțin…” și invers 🙂