:)))
Când îmi mai aduc aminte de astfel de pățanii, și eu râd tare.
Chiar eram într-o librărie acum vreo lună și o clientă a rugat librarul să-i împacheteze felicitarea, iar eu am izbucnit în râs, că mi s-a confirmat o banalitate: lumea merge înainte, neschimbată adesea, fie că eu mai sunt sau nu în povestea aia. Iar clienții librăriilor nu cred să se schimbe radical curând. Peste zeci de ani vor cere, la fel, împachetarea unui plic în care se află o felicitare și „cartea aia cu Ramona, nu-mi amintesc titlul”, rușinându-se să spună „Suge-o” și încruntându-se când librarul va întreba direct „Adică suge-o?” 😀