Fetele de pe SR ma provoaca la confesiuni. Ma minunez cand vad ca apar articole unul dupa altul pe blog si asta ma ambitioneaza sa mai scot si eu un as din maneca, pardon, din confesiunile mele.<\/p>\n
In tot acest timp in care vreau sa ma autointitulez serial reader, mi-au trecut prim fata ochilor carti dintre cele mai diverse. Pe unele nu am putut sa le las din mana pana nu am intors si ultima pagina a romanului. Au existat si situatii cand nu am putut continua lectura oricat de cunoscut, drag sau oricat de mult mi-as fi dorit sa citesc respectiva carte.<\/p>\n
Cu Ruga pentru parinti<\/a> a lui Adrian Paunescu s-a intamplat exact invers! Mi-am dorit sa citesc acest elogiu adus parintilor de catre un poet pe care l-am apreciat doar dupa disparitia lui fulgeratoare. Am citit doar 10 pagini si m-am oprit, neputand continua din cauza lacrimilor.<\/p>\n Fiecare poezie este atat de frumoasa, de speciala, de sensibila, incat mi-a fost greu sa ma opun si am trait aceste cateva poeme cu sufletul. Poezia care da si titlul volumului, Ruga pentru parinti, a fost prima pe care am citit-o cu voce tremuranda. Imi place foarte mult, desi m-a intristat si m-a facut sa tremur si parca sa constientizez si mai bine ca toti vom ajunge sa spunem, mai devreme sau mai tarziu:<\/p>\n Eu sunt cel ce va urma Cu lacrimi in ochi, am incercat sa-mi impun sa termin de citit tot, si faptul ca mama a reusit sa o citeasca pana la ultima pagina, m-a ambitionat… totusi lacrimile au iesit invingatoare.<\/p>\n E pentru prima data cand mi se intampla sa nu pot citi pana la final o carte care imi place. M-a marcat foarte tare moartea lui Paunescu; ma simt vinovata ca abia dupa ce nu mai este, eu ii citesc poeziile. Nu l-am apreciat cu adevarat cand a trebuit si astazi, oricat de mult mi-as dori sa-l mai vad la TV recitandu-si poeziile, nu se mai poate.<\/p>\n Am lasat cartea deoparte, cu promisiunea sa o reiau intr-o zi si atunci, cu lacrimi sau fara, voi duce la bun sfarsit lectura celei mai frumoase carti de poezie. Adrian Paunescu<\/a> ramane pentru mine acelasi poet parca mereu serios, dar atat de profund.<\/p>\n Piesa cu acelasi nume si in interpretarea lui Stefan Hrusca ma emotioneaza la fiecare ascultare. Imi spun mereu ca e ultima oara, dar o caut de fiecare data cand mi-e dor de emotii.<\/p>\n
\nDragii mei ma duc si eu<\/em><\/p>\n