Si care tocmai ti-am raspuns la mail 😀

Şi clipele adun de altă dată,
Noaptea, în trista mea singurătate.
Fruntea-mi rece se lasă aplecată,
De gânduri triste şi îndurerate.

Apele uitării încep să curgă,
Cu pierdute zile, amintiri în gol,
Când ochii mei acum încep să plângă,
Visurile frânte ce dispar în stol.

În noaptea când stelele au adormit,
Strălucind pe cer de atâta vreme,
Simt cum trec regretele necontenit,
În lume nimeni nu e să mă cheme!

Marin Voicu

Un gând târziu ce nu se mai ştersese
Păstrase-n el clipa ultimei dureri.
Şi-n visuri mătăsoase rămăsese
Tristul răsărit al zilelor de ieri.

Închisă a rămas speranţa nouă,
Cine ştie, poate a murit de-atunci,
Când clipa s-a oprit spărgând în două,
Oglinda zilei în sunete adânci.

Şi-n suflet îmi mai stăruie alături,
Lacrime de-argint în cupe de cleştar,
Iar visele pierdute-n mii de cioburi,
Rupte-au fost duios din gândul meu amar.

Se simte-n aer parfumul tău de crin,
Curgând uitat ca apă argintie,
Uitarea se aşterne atât de lin,
E-o mare de tăcere străvezie.

Marin Voicu

Trecut pe linişti veşnic mişcătoare,
Venit din nemuriri şi din mistere,
Sună-n suflet ca magică ninsoare,
Imensul dor ce-mi creşte în durere.

Vremea, limpezimi în veşnicie,
Oprită-n loc sau poate în mişcare,
Ca anii mei ce-au fost şi o să mai fie
Doar lacrimi strânse-n plinele pahare.

Rătăcitor în spaţiile albastre
Şi adâncimea nopţilor cu stele,
Mai caut încă sufletele noastre,
Pierdute-n timpul visurilor mele.

Marin Voicu

Să ai braţele întinse spre cerul de azur,
Şi să cuprinzi în ele palida chemare
De sunete marine sub cerul atât de pur,
Venind din orizonturi cu valuri călătoare.

Lină se aşterne ritmic pe nisip o undă,
Chemând cu şoapte păsări ce plutesc alene,
Pe-ntinderea albastră, ca umbre se afundă,
Puzderie de păsări, cu glasuri de sirene.

Când soarele se lasă spre zarea de apus,
Şi-n larg se-aud ţipând gingaşii albatroşi,
Din tainice adâncuri, cătând peştii ce s-au dus
Delfini apar prin valuri cu ochi întunecoşi.

Marin Voicu

Acum timpul imi este un strain
Venit e de nu se stie unde.
Incet cobor, spre tine am sa vin
Pe scara tacutelor secunde

Privesc atent in spatiul din jur
Si ganduri sting ca un greu pacat,
Plutind in vis pe unda de azur,
Spre tine vin si spun ca n-am uitat,

Cand pierduti sub curba aurorii,
Alunecand pe rauri de bazalt,
Prinsi fiind sub incidenta orii,
Vrajiti, noi mai faceam un salt.

Salt solemn prin alte lumi tacute,
Cuprinse-n sfera nemiscarii lor,
Vesnicia zilelor trecute,
Un plans de clipe ce se pierd sonor.

In asta noapte timpul sideral,
Prin noi, scurs e in minute repezi,
Si sigur vom dispare ca un val,
Zdrobit de atemporale lespezi.

{Provocare}

…Şi dacă sunt, cum zice Dio,
just a rainbow in the dark
atunci de ce n-aprinzi lumina
să-mi vezi culorile reflectate-n tine
ca-ntr-un dinte de pirania înfometat
de dragoste, nu de carne?
Dă la o parte fiecare strat de veşmânt negru
dă la o parte întunericul de pe fiecare colţ
al trupului meu nevăzut de lumină
şi priveşte-mi pielea ca pe un curcubeu
ce suferă că nu te poate îmbrăţişa
decât în şapte culori
şi cu două braţe.

Iluzii
Zbor si inot in marea taina a universului,
Rad pe planete pline de oameni,
Si plang pe planete pusti.
Ma bucur ca toate exista,
Dar ma intristez.
Pentru ca ele sunt pline de tristete si durere.
Iubirea si tristetea sunt doar iluzii.

Joc cu patima
Te cunosc, dinainte de a te cunoaste,
Te iubesc, dinainte de a te iubi,
Te iubesc, dar te iubesc cu patima,
Pentru ca patima face parte din joc,
Iar jocul este creat inainte de a-l juca,
Si noi nu stim ca jocul implica si patima.

Esti langa mine, dinainte de a fi,
Stam unul langa altul, dinainte de a sta,
Dar stam pentru ca ne iubim cu patima,
Pentru ca patima face parte din nou din joc,
Si noi suntem nevoiti sa-l jucam asa cum e.

Ne visam unul pe celalalt, dinainte de a ne visa,
Vrem sa fim unul langa celalalt, dinainte de a fi,
Dar asta, pentru ca ne iubim,
Si ne iubim cu patima,
Pentru ca patima face parte mereu din joc,
Si jocul inceput trebuie jucat pana la sfarsit.

Vis
E frig si intuneric,
E pustiu in jurul meu,
Tresar, caci mi se pare
Pasi se aud in departare.
E adevart sau poate un vis,
Poate dorinta mea de-a fi cu cineva?

Straina de gandurile mele,
Privirea mi-o indrept spre-o pata de lumina,
Caci iata. Am zarit-o acolo unde nu era.
A aparut asa, deodata. Chipul sa mi-l lumineze.
Si o speranta sa imi dea,
De vreau sa fiu cu cineva.

Tresar caci steaua mea dispare,
Si-o adiere de vant ma inconjoara.
Il simt. E langa mine,
In brate strans ma tine,
Si imi sopteste: “Pot sa stau cu tine acum
De vrei sa fi cu cineva.”

Reincarcare
Ridic un picior,
Si-l pun pe pamant,
Iar praful se ridica,
Si se depune in alt loc
P-un rest de furnica.

Ridic celalalt picior,
Si il pun in apa,
Iar stropii de apa se ridica,
Si cad pe un mal unde era
Un alt rest de furnica.

Iau primul rest de furnica,
Si il pun langa al doilea,
Apoi iau apa si pamant,
Si lipesc furnica,
Care se misca si pleaca grabita.

Psalm
De-as putea sa zbor pana la Tine,
Sa ma judeci pentru mine,
Si sa ma uiti in lumea asta mare,
De vei gasi vr-un pacat mai mare.

As vrea sa pot ajunge pan’ la Tine,
In fata Ta-n genunghi sa cad,
Si rugi sa spun, eu, pentru tine,
Ca marile pacate sa le arzi.

Si lumea-ntreaga va veni la Tine,
Dara palatul Tau nu cred s-o-incapa,
Caci lumea, e o mare de pacate,
Iara pacatul este moarte.

Dar, Tu, cu toata-ntunecimea pacatului uman,
Primesti faptura cum ai primi un dar,
Caci e faptura care-n a sasea zi ai faurit,
Sa stapaneasca totul, ce-n cinci zile ai zidit.

Momente
Soarele rasare somnoros,
Ca dupa o noapte zbuciumata,
In care luna bucuroasa,
Se pitea dupa nori.

Era o noapte cu multe stele,
Si printre ele un luceafar,
Care stralucea mai frumos ca ele,
Si iti spunea o dulce soapta.

Jos, la lumina lunii,
Care alearga printre nori,
O privighetoare canta,
Si glasul ei se aude,
Pana sus, la nori.

Pe luciul apei unde,
Se onglindeste luna,
O lebada trezita
De cantul ciocarliei,
Se uita la o barca
Cu un pescar in ea,
Ce par a fi fantome,
In drumul lor spre tarm.

Nuferi plutesc pe apa,
Sub salcia pletoasa,
Pe care stau sa se odihneasca,
Doua egrete mari.

La marginea padurii,
In scorbura unui copac,
Un urs mai dormiteaza,
Ca soarele nu s-a sculat.

Incet, cortina zilei se ridica,
Si viata reincepe iar.
Tot ce a fost ast-noapte,
Dispare-n departare,
Far-a lasa macar o urma,
Pentru o rechemare.