O singură dată am mai pățit să mor și eu odată cu cartea, cu personajele din ea, să trăiesc dureros, fizic, realitatea că s-a terminat cartea și certitudinea că dincolo de ea nu mai poate fi nimic. Această primă dată a fost când am citit Bucuria vieții, de Irving Stone. Acum, a două oară în 26 de ani de viață și vreo 23 de citit, parcă nu-mi pot reveni după O viață măruntă, cartea scrisă de Hanya Yanagihara. Mai grav, nu văd motivele pentru care mi-aș reveni, conștientă cumva că m-am molipsit de la personajele cărții, dar și bolnavă deja de dorul de a mai găsi o altă carte care măcar să semene cu asta.

O viață măruntă are 700 de pagini și e excelent că e așa. Pentru că apropierea de finalul poveștii echivalează cu propria dispariție, cu o moarte sufocantă, exasperantă, în care simți până-n adâncul fiecărei celule neputința pe care cartea ți-a inoculat-o încă de la primele pagini și care, la fel ca demonii lui Jude, lucrează la suprafață și-n subconștient pentru a te distruge.

Primele 50 de pagini au mers relativ greoi, asta pentru că autoarea nu se grăbește deloc: construiește cu migală decoruri, povești, contexte pentru tot ce s-a întâmplat sau urmează să aibă loc, te lasă să te familiarizezi cu tot ce-i necesar pentru ca, mai apoi, să simți că-ți smulge bucăți din tine când își târăște personajele prin viețile lor – un mix exploziv și, pentru mine, nemaiîntâlnit, de viață, moarte, dragoste ireală, impecabilă, traume, noroc și ghinion, separarea de ceilalți și moartea individului față de sine, auto-sabotarea și nenorocirea.

Este mai profundă decât tot ce-am citit până acum (și Goodreads-ul, pe cât mai ține el minte, zice măcar câteva sute de cărți). Este, la propriu, o carte de iubit, de citit și recitit, o biblie a sufletelor chinuite care, sper, tare mult sper, să dea peste cartea asta, din întâmplare sau nu, și să găsească aici sămânța vindecării, pe care să o accepte timid, dar să o accepte și să o lase să lucreze.

Totul începe cu patru absolvenți de colegiu, prieteni cu resurse financiare limitate sau foarte limitate, care încearcă să-și croiască un drum în viață. E copleșitor cum noi, cu toții, ne zbatem să realizăm ceea ce ni se pare important, ne temem inexplicabil de părerile celorlalți, punem cărămidă peste cărămidă în construcția care, credem noi, trebuie să fim. Și scăpăm din vedere esențialul, poate chiar ceea ce suntem, seva sevei personalității noastre. Nu ne uităm cu atenție la cei din jur, nu le mulțumim anticipat celor care, într-o zi, ne vor salva. Asta fac și cei patru tineri care își poartă tinerețea cu obidă și chiar rușine, încercând să înainteze suficient încât să devină cineva, nu să se raporteze la trecut. Și e emoționant și – pentru mine – mereu binevenit să pot urmări personajele până la maturitatea deplină și apoi la bătrânețe, când tot trecutul capătă sensuri de neînchipuit.

Astfel, putem urmări certurile și împăcările celor patru, micile și imensele lor drame, zbuciumul interior și frământările externe, căsătoriile, despărțirile, iubirile și valurile de uitare prin care trec cu toții: Willem, JB, Malcolm și Jude. Eu m-am lipit cu drag de fiecare, am suferit alături de fiecare și m-am bucurat pentru reușitele artistice ale lui JB și cele avocățești ale lui Jude. Cu Jude am empatizat bolnăvicios de mult, iar asta nu m-a deranjat nici măcar o secundă. Ba dimpotrivă, chiar cred că tocmai aici s-a format o conexiune între mine și personaj, pe de o parte, dar și între mine și carte, chiar și modul în care este scrisă, pe de altă parte. Ceea ce îmi dă toate motivele să spun că nu cred că e posibil să-mi revin curând după cartea asta, după ce, preț de 700 de pagini, eu am fost Jude, am fost William, am fost Mal și JB, Harold și Julia și Andy.

Însă abia aștept următoarea carte care să mă facă să mă simt așa și care să mă scoată din doliul în care știu, cu certitudine, dureros și conștient, că am intrat odată cu citirea ultimei pagini din O viață măruntă.

Comandă cartea pe Elefant, aici, pe Libris, aici, sau pe Cartepedia, aici >>

#book club #cartea #club de carte #editura litera #featured #Hanya Yanagihara #O viață măruntă