Jurnal de librar: fluturi în petale de trandafir
După cum știți, am scris pe blogul meu despre Experimentul „Fluturi” – m-am simțit presată de sutele (miile, cred) de întrebări legate de cartea asta pe care mi le-au pus clienții librăriei în care lucrez.
De cele mai multe ori am zis „Da, avem Fluturi” sau „Nu, nu avem” sau „Nu, nu mai avem, primim mâine”, dar sunt destul de multe persoane care au trecut la nivelul următor și au vrut să purtăm o discuție cultă despre mine, dacă am citit cartea, cum mi s-a părut, de câte ori am recitit-o, cum de am păcătuit și n-am citit-o și tot așa.
Și m-a intrigat. Deși majoritatea cititorilor de Fluturi arată la fel (știu că autoarea cărții nu e de acord cu generalizarea opiniei despre cititori dacă ea e bazată pe cartea pe care o citesc, but you will see my point), adică 100% femei, cu ceea ce ele își consideră, probabil, defecte pe care încearcă fără succes să le ascundă sau camufleze (kilograme mai multe decât și-ar dori, de exemplu, sau fără o înălțime de brad vânjos sau cu șolduri ca-n picturile lui Rubens), au fost destule cazuri în care am simțit că aș vrea să știu mai multe despre cititorul din fața mea.
Cum asta nu e posibil, soluția la îndemână a fost să pun eu însămi mâinile-amândouă pe cele două volume (sunt săracă, am împrumutat prima ediție, n-am dat 55 lei pe cea de-a doua). Și am pus mâna, am citit un volum și jumătate.
Vă scriu de la muncă, unde e expusă reeditarea primelor două volume. Și tocmai am avut discuția următoare cu o doamnă:
– Cât costă bestseller?
– Poftim?
– Bestseller, ăsta de aici. Cât e?
– Adică setul cu primele două volume, reeditarea de la Fluturi?
– Daaa, evident că Fluturi. Dar e bestseller. Cât e?
Ei, abia aici ar putea fi problema. Cum se face că tot cititorul de Fluturi e așa bătut cu mecla-ntr-o chestie ori foarte tare, ori contondentă? Cum se face că extrem de puțini pun subiect și predicat în discuție și mai fac și acordul între ele? Ce are, domnule, cartea asta? Cum să scrii atât de prost și să ai cititori care ar ucide pentru tine, care s-ar strânge în 5 minute ca zombalăii să sugă seve din oricine se pune cu măiestria literară și iscusința pixului stimatei Irina Binder?
O altă doamnă, pe la vreo 50 de ani, zice:
– Ce naiba mai e și Binder asta? Că e peste tot.
– E… o carte care se vinde foarte bine.
– N-am citit, dar scrie prost, așa-i?
– Din punctul meu de vedere, da?
– Ca Sandra Brown, cum era aia pe vremuri?
– Da, cam așa.
– Cam așa? Adică mai bine?
– Nuuu, nuu. Mai prost. Dar nu voiam să vă influențez părerea.
– Lasă, că-i stricată de când am văzut titlul și coperta.
Și nu, chiar nu îmi place să îmi dau cu părerea despre ce tip de om e ăla sau „hălălant”. Dar mă deranjează că, de exemplu, eu nu mă pretind „șofer dă avion” (cum auzisem la unul mai demult) dacă m-am uitat la un documentar despre avioane ce pică din cer în flăcări. Și nici Binder poate că n-ar trebui să se considere scriitoare dacă tot ce a putut face a fost o intrigă de elevă de clasa a V-a care se uită la telenovele și care s-a prins, măcar parțial, de chestia aia legată de cum vin copiii pe lume și ce fac oamenii mari pe întuneric – musai în blestematele alea de petale de trandafir. Și nici Fluturi poate că n-ar trebui să fie considerată carte, cam din aceleași motive plus altele 5000.
Şi nici nu e vorba de altceva decât de cele 10-fucking-mii de exemplare vândute chiar la apariția celui de-al treilea volum. Marketing, PR, reclamă, înțelegem. Dar puhoiul ăla de cărți necesită un puhoi cel puțin egal de oameni dispuşi să dea 33 lei pe o carte (să vă spun că eu mă gândesc de multe ori că nu-mi permit să dau atât şi că mă interesez dacă nu este şi e-book, că e mai ieftin? Nu vă mai spun). Oameni care să fie dispuşi apoi să investească timp pentru a citi grozăvia. Cu ce spanac flasc rămâi după? Asta e marea întrebare. Unii citesc filosofie pentru a-şi diversifica întrebările despre posibilități şi variante, unii citesc istorie pentru a compara trecutul cu un potențial viitor, poate predictibil; alții recitesc la maturitate bibliografia şcolară pentru a retrăi, măcar puțin, emoțiile copilăriei şi ale adolescenței. Dar – pentru mine – va rămâne în vecii vecilor un mister motivul real pentru care ar citi cineva Fluturi.
Însă din Fluturi îmi iau salariul, iar asta e ok, să ne trăiască preferințele aducătoare de bucurii – măcar altora dacă nu nouă!
29 Comentarii
Comenteazasimona / July 5, 2016 la 4:17 pm
Exprimi un pic mai bine decat mine ceea ce as rezuma despre…fluturi. Plus ca limbajul tau e mai decent decat gandurile mele cand vine vorba despre…fluturi. Dar…draga mea…bestseller 😛
Anca Zaharia / July 8, 2016 la 12:14 pm
Am fost tentată să scriu cu cuvinte mai urâte, dar până la urmă nu e nevoie de jigniri. Mesajul tot ăla e, chiar dacă am fost mai diplomată decât un tort :))
Paula / July 5, 2016 la 5:35 pm
În veci n-o să citesc porcăria asta de carte. Nu o să-mi pierd timpul cu așa ceva. Tu ai fost curajoasă.
Anca Zaharia / July 8, 2016 la 12:15 pm
Acum îmi cam regret curajul, dar atunci a fost așa: „ce naiba, toată lumea citește cartea asta, trebuie să am o părere; cât de rău poate să fie?” :))
Adriana / July 5, 2016 la 5:50 pm
Nu inteleg cum o carte in care apare “sictir” ca semn de punctuatie si cu aere de telenovela ajunge bestseller. Eu am citit-o scanata de cineva din curiozitate (ca mi se tot cerea la anticariat), dar fu timp pierdut….chiar mai pierdut decat la Adulterul lui Coelho…bine macar ca n-am dat bani pe ea 😛
Anca Zaharia / July 8, 2016 la 12:16 pm
Da, are multe minusuri (obiective chiar) cartea asta: de la stil, tehnică, semne de punctuație, greșeli grave de exprimare și erori de logică și common sense așa 🙂
zgomotoasa / July 5, 2016 la 11:30 pm
Am citit-o, dar simt că mi-am pierdut ore din viața mea… 🙁
Anca Zaharia / July 8, 2016 la 12:16 pm
Și nimeni nu ne va mai da acele ore înapoi… :))
Denisa / July 6, 2016 la 4:14 am
Anca, bine ca ai curajul sa le sugerezi cumparatorilor ca Fluturi este o carte scrisa prost. Dupa parerea mea cartea asta este o bataie de joc adusa literaturii romane.
A aparut pe site-ul Goodreads o recenzie foarte bine argumentata impotriva cartii Fluturi volumul 3. Recenzia poarta un nume sugestiv: `Cartea Fluturi – pseudoliteratura` si recomand ca toti cei care au de gand sa-si piarda timpul (si banii) cu aceasta telenovela proasta, sa citeasca mai intai recenzia asta.
https://www.goodreads.com/book/show/30749173-fluturi?from_search=true&search_version=service
Andres / July 6, 2016 la 11:28 am
Denisa, mulțumim pentru recenzia de pe Goodreads!
Este genială și de dat mai departe. 🙂
Anca Zaharia / July 8, 2016 la 12:17 pm
Denisa, mulțumim. Și eu am citit recenzia respectivă, mi se pare minunat scrisă!
Denisa / July 6, 2016 la 4:42 pm
Cu placere. Macar sa ia aminte cei care mai au dubii in legatura cu aceasta maculatura submediocra.
Jurnal de librar: povestea continuă | Serial Readers / February 11, 2017 la 9:02 am
[…] unii altora. Asta fac fluturii mei interiori, dacă e să am vreunii. Dacă nu, uite ceva aici și aici despre fluturii cu care am intrat în contact, furtună de ghinioane iscată cu propriile mele […]
Ruxandra / February 26, 2017 la 3:46 pm
Iuhuu! Mi s-a făcut odată un compliment ca am scris ceva mai bun ca Fluturi si dupa ce am rasfoit-o sa vad cu ce se mananca mi-am dat seama cam cat de prost trebuie sa scriu si eu de ma apreciază acelasi public 😀
Anca Zaharia / February 27, 2017 la 11:04 am
:)))))))))))) Am râs tare! Doamne, ce comparație! :)))) Dar nu contează, important e că-i mai bun decât Fluturi 🙂
Despre cărțile pe care n-o să le citesc niciodată... | Serial Readers / April 4, 2017 la 8:14 am
[…] Eu n-o să citesc niciodată Fluturi, am zis cândva. Știți cum curiozitatea și dorința de a avea argumente solide m-a făcut să citesc. Știți povestea. Dacă nu, o găsiți aici. […]
Denisa / October 2, 2017 la 8:38 pm
STOP MANELISMULUI LITERAR!
Petitie online impotriva maculaturilor submediocre ale Irinei Binder:
https://www.petitieonline.com/stop_manelismului_literar_stop_inculturii_stop_irinei_binder
Andres / October 2, 2017 la 10:21 pm
Denisa, deși sunt de aceeși părere cu Anca, a face o petiție împotriva unei cărți, unui autor sau cântăreț (așa cum apare în text) înseamnă să impunem altora ce să citească, ce muzică să asculte, ce să facă. Nu este ok. Fiecare dintre noi avem dreptul de a alege, iar alegerea mea a fost să nu citesc cărțile. Asta nu înseamnă că cel de lângă mine nu are voie. Dacă cititorii de fluturi nu existau, nu exista cartea cu numărul 2 sau 3. Nu petițiile sunt rezolvarea, ci promovarea cărților bune. Prin aceasta petiție mai urcă puțin în vânzări cărțile Irinei. Tot hate-ul din jurul ei a facut să fie descoperită de oameni care nu ar fi citit-o altfel.
Am lăsat linkul doar pentru a-ți răspunde, dar nu înseamnă că sunt de acord. 😉
Anca Zaharia / November 15, 2017 la 10:34 am
Deși și eu sunt de aceeași părere cu mine 😀 Nu aș semna niciodată o petiție, nu aș interzice ceva ce nu-mi convine nici dacă aș fi dictator și aș putea. Deși un jeg, Fluturii sunt un jeg necesar. Believe it or not, am citit ceva și mai prost de-atât de anul trecut până acum… În orice caz, dacă există 0.1% șanse ca citirea de Fluturi să ducă la o altă carte, apoi la alta și la alta… atunci nici nu mai contează ce a scris și cum a scris Binder. In the end e bine. Sigur, nu ne-ar strica abilitatea de a detecta non-citibilul din prima, dar cred că, prin citirea de astfel de cărți, tocmai asta se realizează: educația de care avem nevoie pentru a discerne ulterior. Tot răul spre bine, cum ar veni 🙂
Denisa / October 5, 2017 la 4:55 am
Petitia nu este indreptata impotriva celor care vor sa citeasca maculaturi agramate, ci impotriva reclamei exagerate si manipulatoare care i s-a facut de catre distribuitorii de carti, a lipsei de interes fata de greselile gramaticale, contrazicerilor din naratiune, a textelor inepte pe care editura ar fi trebuit sa le corecteze. Revolta este impotriva celor care au promovat submediocritatile in timp ce alti scriitori cu adevarat talentati n-au beneficiat deloc de aceleasi strategii de marketing. Maculaturile astea agramate sunt o rusine pentru literatura romana.
Andres / October 5, 2017 la 8:53 am
Denisa, după cum spuneam, petiția nu face decât să promoveze cartea. Adu-ți aminte că tocmai prin critica negativă – sau hate – a ajuns să fie atât de bine vândută. Atâta timp cât va fi cerere (cititori), de ce ar refuza editurile să vândă? Să ne concentrăm pe cărțile bune, sunt multe.
Anca Zaharia / November 15, 2017 la 10:38 am
Denisa, eu sunt cumva supărată acum mai mult pe scriitori de super-literatură care nu reușesc să se promoveze ca Binder. Plecăm de la premisa că ea scrie prost, dar vinde mult și bine pe termen lung, da? Ei, atunci un scriitor foarte bun, care știe ce și cum zice, care are tot două mâini și-un cap, el de ce nu reușește măcar pe jumătate o promovare a la Fluturi? Acum, sigur, există tot felul de detalii, de la cele ce țin de finanțe până la timpul necesar. Dar, cum ziceam, sunt detalii. Dacă ar vrea, dacă ar vrea pe bune, un scriitor foarte bun ar reuși să se vândă ca un pseudo pop-culture star? Eu cred că da, și dovada ar cam fi Cărtărescu. E și bun, e și destul de implicat încât să nu își mai pună problema cifrelor rezultate din scris. Și ca el mai sunt mulți, majoritatea dintre cei tineri, care profită de toate uneltele Social Media… așa cum Binder făcea când o parte dintre aceștia abia publicau, timid, prima carte.
Robert / December 3, 2017 la 12:03 am
Ce crezi despre noua carte publicată de aceeași autoare – Insomnii? Merită citită sau e cam la fel…?
Anca Zaharia / December 7, 2017 la 9:16 pm
Ah, Robert, comentariul tăău, în sfârșiiit! N-am citit „Insomnii”, dar dacă autorul m-a dezamăgit o dată (în cazul acestei doamne, imensă dezamăgirea și dezgustul și jena provocate), nu mai încerc. „Fluturi” nu mi-a lăsat impresia că e în stare să scrie ceva non-penibil, așa că nu voi citi „Insomnii”, sunt destul de sigură. N-aș avea de ce. Plus că aproape pariez că e cam aceeași poveste: o ea superbă, sexy și superfemeie, care suferă ca-n telenovele și iese învingătoare ca o petală de floricică. Îmi doresc, totuși, să mă înșel cu această presupunere.
Robert / December 15, 2017 la 6:42 pm
Mersi de răspuns! Am comandat cartea cam în grabă cu o comandă mai mare de vreo 14 cărți de Black Friday, dar mi-e frică să o citesc după ce am văzut atâtea păreri negative! 🙁
Anca Zaharia / January 31, 2018 la 10:05 pm
Nuuu, să nu îți fie. Dacă o ai la îndemână, știi cum e, citește-o, fă-ți o părere, găsește argumente pentru acea părere și dă mai departe impresiile, nici nu știi cum și cui pot fi de ajutor! 🙂
Cum reacționează autorii români contemporani la critici / January 31, 2018 la 7:02 am
[…] recenzii negative. Când chiar e groasă, scriu totuși de rău. Așa am făcut în legătură cu două volume celebre la noi, am scris ce-i greșit în cartea aceea din unghiul din care priveam, iar când autoarea a […]
ana / November 5, 2018 la 2:27 pm
anca, pt ca se vrea indobitocirea adolescentilor si cretinizarea lor. de aia vinde mai bine binder si altii ca ea decat cei care scriu intr-un asemenea fel incat te prind in lumea din cartea lor si nu te mai lasa sa pleci nici cand se termina ultimul rand, ultimul cuvant, ultimul punct…
„Aștept impresii!” / March 19, 2020 la 7:42 am
[…] din a scrie doar despre ce mi-a plăcut, deci despre ce recomand, nu mai fac de foarte multă vreme recenzii negative, nu vreau să pierd vremea terfelind ceva ce poate doar nu am înțeles. Nu atâta vreme cât […]