Clare Mackintosh

Clare Mackintosh: Îmi place să scriu despre oameni obișnuiți

de / June 18th, 2019 / 193 vizualizari

V-am mărturisit și cu alte ocazii una dintre temerile mele cele mai mari (vorbesc strict din perspectiva unui cititor în serie, altfel m-aș întinde prea mult): ca imaginea feerică pe care mi-o creez despre un anumit autor să se dovedească a fi total eronată în realitate. Așa se face că, de fiecare dată când mă întâlnesc cu un scriitor care m-a bucurat cu cărțile sale, emoțiile îmi sunt sporite de acest sentiment, cel mai ușor de rezumat prin cuvintele altora – „hope for the best, but prepare for the worst”.

Sunt fericită să raportez că temerile mele au fost, și de această dată, nefondate. Clare Mackintosh a fost o companie tare plăcută. Bine, probabil că sunt influențată de adorabilul ei accent britanic și de faptul că tocmai când aveam noi interviu s-a nimerit să treacă Papa și alaiul prin fața Librăriei Humanitas de la Cișmigiu. Da, acel Papa. Dacă nici asta nu e aliniere de astre…

S.R.: Când ai ajuns în România? Ai avut timp să te plimbi prin oraș, să îți faci o idee despre București? (n.r.: m-am întâlnit cu Clare într-o vineri, la ora prânzului).

Am ajuns aici miercuri și m-am plimbat destul de mult. Am mers pe jos de aici (n.r.: Librăria Humanitas Cișmigiu) și până la Romexpo, la târgul de carte. M-am oprit chiar la mijlocul distanței, în parcul Kiseleff și am luat prânzul la restaurantul Casa Doina. Mi-a plăcut foarte mult timpul petrecut aici, chiar dacă doar am mâncat și am băut, nu am avut vreo activitate culturală. Dar astea sunt lucrurile care îmi fac plăcere, trebuie să recunosc.

S.R.: Și sunt lucruri pentru care noi, românii, suntem recunoscuți, așa că…

Da! Mi-a părut rău că, din cauza vremii excesiv de calde, a trebuit să îmi iau o salată grecească. Aș fi vrut să încerc sarmalele.

S.R.: Cum ți s-a părut atmosfera de la Bookfest, comparativ cu cea de la alte târguri de carte din Europa?

Fantastică! Noi nu avem genul acesta de târguri în Marea Britanie, care să reunească scriitori și cititori la un loc. Dar am participat la multe târguri în Franța, Danemarca și Norvegia și mi-a plăcut la nebunie. Este o modalitate grozavă pentru cititori de a se întâlni cu scriitori noi, dar și cu autorii preferați. Este o agitație tare plăcută.

clare mackintosh

Sursa foto: editura Trei

S.R.: Mi se pare că cea mai bună metodă de a cunoaște cu adevărat persoana din spatele cărților este să o lași să vorbească. Așa că spune-ne mai multe despe Clare Mackintosh. Ce vrei să știe despre tine cititorii care nu sunt încă familiarizați cu cărțile tale?

Scriu full-time. Lucrez 40 de ore pe săptămână, în biroul meu de acasă, scriind romane. Sunt multe lucruri care vin la pachetul cu scrisul, lucruri de care oamenii, cel mai probabil, nu sunt conștienți, ca de exemplu, promovarea. Când nu fac asta, îmi place să înot. Fac asta tot timpul anului, într-un lac din orașul în care locuiesc, chiar și atunci când apa are doar 2 grade Celsius. Am 3 copii care au grijă să mă țină ocupată. În plus, călătoresc foarte mult, cu munca, ceea ce mă bucură foarte tare. Acum trei ani ne-am mutat din Cotswolds în North Wales.

S.R.: Chiar mă miram, cum se face că locuiești în Cotswolds și scrii thrillere și romane crime? Sună clișeistic, știu, dar pe mine Cotswolds mă duce cu gândul, inevitabil, la cărți de dragoste sau chick-lit.

Exact asta e treaba cu ficțiunea, nu? Că nu suntem personajele noastre. Pot să scriu despre crime fără să fiu un criminal. Pot să scriu o carte a cărei acțiune se desfășoară în Hawaii fără să locuiesc acolo. Nu cred că există vreo legătură între scriitor și zona în care locuiește.

S.R.: Deci să nu ne așteptăm la un roman de dragoste de la tine în viitorul apropiat?

Nu cred. Îmi place să scriu lucruri amuzante, dar momentan sunt mai interesată de crime fiction și chestiuni sociale.

S.R.: Ai lucrat în poliție timp de 12 ani. Te-a influențat cumva acest lucru în alegerea subiectelor și în stilul de scriere?

Foarte mult chiar. Să fii ofițer de poliție înseamnă să fii un bun povestitor. Trebuie să găsești cuvintele potrivite pentru a transpune în scris declarația unei victime, să spui povestea, nu doar ce s-a întâmplat, ci și cum s-a întâmplat și cum a făcut-o să se simtă. Și trebuie să prezinți această poveste unui tribunal, într-o manieră convingătoare. Este un proces foarte asemănător cu scrierea unui roman.

S.R.: Cred că în asta constă secretul succesului romanelor tale: oricât de greu de crezut ar părea premisa, stilul tău este unul realist și îmi vine foarte ușor, ca cititor, să rezonez cu personajele tale.

Chiar sper să fie așa, fiindcă îmi place să scriu despre oameni obișnuiți. Pentru mine, ca cititor, nu este de niciun interes să citesc cărți în care eroul sau eroina are puteri speciale, este un agent secret, este un luptător judo cu curea neagră, etc, pentru că știu de la început că vor câștiga. Așa că nu mai există nicio tensiune pentru mine. Vreau să citesc cărți despre oameni comuni, femei obișnuite care trebuie să își găsească rezerve de tărie interioară atunci când sorții le sunt potrivnici.

S.R.: Apropo de asta, detectivul din ”Lasă-mă să mint” sfidează stereotipurile legate de detectivi. Nu are nicio problemă cu alcoolul, nu este vreun cuceritor, ba din contră, este la vârsta pensionării…

Într-adevăr, este o tipologie neobișnuită pentru romanele de crime fiction. Murray MacKenzie este personajul meu preferat, dintre toate cele scrise de mine până acum. Este singurul personaj care ar putea să mă convingă să îi dedic o serie și este inspirat de o seamă de ofițeri ieșiți la pensie pe care am ajuns să îi cunosc când lucram în poliție. De cele mai multe ori, ofițerii din poliția britanică se întorc la muncă după ce ies la pensie și mai continuă pentru câțiva ani, nu sunt pregătiți să renunțe complet la stilul ăsta de viață. Dar lucrează ca civili și au atâtea cunoștințe! Am impresia că societatea de azi s-a obișnuit să îi aducă în prim-plan pe tinerii cu mintea ageră și tinde să uite că și generațiile în vârstă au atât de multe de oferit și atât de multă înțelepciune. Murray este un fel de omagiu adus acelui grup de persoane.

S.R.: Ai spus că iei în calcul un nou roman avându-l în centru pe Murray, dar eu sunt curioasă dacă ai de gând să continui cumva povestea din ”Te văd”, întrucât finalul lasă loc de mai mult.

Nu! Nu îmi plac romanele în care totul se leagă impecabil. Pentru că viața nu este așa. Când o crimă este rezolvată, nu înseamnă că ăla este finalul. Pentru victimă cu siguranță nu este finalul, trebuie să facă față pentru tot restul vieții; nici pentru criminal nu înseamnă sfârșitul, chiar dacă ajunge la închisoare – are de trăit cu ceea ce a făcut; nici pentru detectivi, care încă mai adună informații. De aceea țin ca romanele mele să reflecte faptul că viața nu se sfârșește chiar așa, este un proces continuu și există repercusiuni care pot să se lungească la infinit. Povestea a fost spusă – voi lăsa imaginația cititorilor să construiască ce se întâmplă mai departe.

(A urmat o discuție foarte interesantă plecând de la finalul romanului ”Te văd”, dar, întrucât conține spoilere, nu poate fi redată aici, din păcate).

S.R.: Ai tot scenariul clar de la început sau te lași purtată de poveste pe măsură ce o scrii?

Îmi planific totul de la început, știu care sunt întorsăturile majore de situație, dar apoi, în timp ce scriu, intervin alte întorsături, deși nu cu același impact. Mi s-a întâmplat, și cu ”Te văd” și cu ”Lasă-mă să mint”, să schimb vinovatul, întrucât, pe măsură ce avansam cu povestea, mi se părea că, așa cum a fost structurată inițial, devine evident, mult prea devreme, cine și de ce a făcut-o.

S.R.: Stilul tău îmi amintește, pe alocuri, de Agatha Christie. Aproape că nu există personaj în cărțile tale pe care să nu îl suspectez de ceva rău.

Dacă ne raportăm strict la suspecți, sunt două feluri de a scrie crime fiction. Fie nu oferi niciun suspect și îl lași pe cititor să se întrebe cine ar putea să fie vinovatul, fie exact opusul, când ar putea să fie oricine. Ambele au meritele lor, deși e foarte greu să îți iasă prima variantă, întrucât cititorii sunt isteți și se vor prinde oricum. Sau, cum se întâmplă adesea, deznodământul nu este credibil. Ajungi la finalul cărții și când afli numele vinovatului, ești frustrat de faptul că nu aveai cum să îți dai seama de cum stau lucrurile, în încercarea autorului de a nu divulga niciun indiciu care să ducă la dezvăluirea făptașului înainte de final. Eu sunt de părere că trebuie să fii corect cu cititorul, să nu îl păcălești, să îi oferi ocazia să se prindă singur. În cazul cărților mele, la început, sau oricum, aproape de început, toți par suspecți. Apoi, gradual, poți să începi să mai elimini din suspecții de pe listă. Practic, dai jos straturi după straturi, până ajungi la final și realizezi cine e vinovatul.

carti clare mackintosh

S.R.: Simți o presiune mai mare acum că toate cărțile tale au fost așa de bine primite de public? Mă gândesc că cititorii tăi se așteaptă să fie surprinși în continuare, dar ai ridicat ștacheta destul de sus.

Da, presiunea este uriașă! Am scris trei cărți, toate foarte diferite ca structură. Asta a fost și intenția mea și, din fericire, toate trei s-au și vândut foarte bine. Asta a fost o mare ușurare pentru mine. Următoarea carte nu se mai încadrează la crime fiction, ceea ce îmi permite să încerc ceva diferit. Este un proiect ambițios.

S.R.: Ne poți spune mai multe detalii despre următoarea carte?

Este o carte la care mă gândesc de 12 ani. Acum 12 ani, fiul meu era bolnav în stare critică și doctorii ne-au cerut să decidem dacă să trăiască sau nu. L-am întrebat pe doctor ce s-ar întâmpla dacă eu și soțul meu nu ne-am pune de acord și m-am panicat, dintr-odată, la ideea că ne vom dori lucruri diferite. Doctorul mi-a zis că trebuie să ajungem la o decizie comună, alternativa fiind de neimaginat. Cartea la care lucrez acum prezintă acea parte de neimaginat. Doi părinți care nu reușesc să se pună de acord, care se iubesc foarte mult, dar își iubesc copilul și mai mult și își doresc lucruri diferite pentru el. Romanul prezintă ceea ce se întâmplă cu relația lor și cum ajunge fiecare să se împace cu deciziile luate. Titlul cărții este ”After the End” și avem parte de ambele deznodăminte; vedem viitorul în varianta lui Max, așa cum s-ar desfășura el dacă și-ar duce fiul în America, să urmeze tratamentul  și vedem și viitorul pentru calea aleasă de mamă – deconectarea aparatelor. În esență, este o carte plină de speranță, după cum îi spune și titlul. Este o carte care îți arată ce se întâmplă după final, după ce a avut loc un lucru teribil, și despre cum poți să îți reconstruiești viața și să înveți să redevii fericit.

S.R.: Îmi imaginez că nu ți-a fost ușor să scrii despre un asemenea subiect sensibil.

Se întâmplă un lucru tare ciudat. Nu am putut să scriu cartea asta atunci când mi-am dorit. În parte, pentru că era prea dureros totul, dar, de asemenea, pentru că nu știam, la momentul respectiv, că viața merge mai departe. Acum sunt conștientă de lucrul ăsta. Am 3 copii, o viață incredibilă, lucrurile merg bine. Da, încă doare, noi am ales să îl lăsăm pe fiul nostru să moară; evident că este ceva ce mă afectează profund, dar sunt fericită acum și conștientizarea acestui lucru a însemnat să pot scrie această carte. Iar faptul că am urmărit ambele variante posibile de viitor, m-a ajutat să mă împac cu propriile mele întrebări ”ce-ar fi fost dacă?” Ce-ar fi fost dacă aș fi luat altă decizie? Să văd acest viitor posibil, chiar și prin filtrul ficțiunii, pentru mine a fost ca o terapie. Simt că m-a vindecat scrierea acestei cărți.

S.R.: Revenind la cărțile pe care le-am citit deja: ți s-a întâmplat să primești scrisori, mesaje, email-uri de la cititori care să îți spună că și-au schimbat rutina zilnică după ce au citit ”Te văd”?

Primesc foarte multe email-uri de la oameni care și-au modificat obiceiurile zilnice și de la părinți cu copii care lucrează în orașe și fac naveta. Îmi spun că le-au dat cartea copiilor și i-au sfătuit să își schimbe rutina.

S.R.: Sunt curioasă: ce carte ai cu tine în bagaj?

Am o carte la mine, dar nu vorbesc niciodată despre cărțile pe care le citesc, până nu le termin. Să explic și de ce: dacă încep o carte și spun în public despre ce carte este vorba, atunci editorul sau autorul cărții respective mă va contacta și mă va întreba ce părere am despre carte, sau îmi va cere să scriu despre ea, sau să las un citat. Și poate nu îmi place cartea. Așa că prefer să aștept și să vorbesc doar despre cărți pe care le-am citit și care mi-au plăcut.

S.R.: Eu deduc de aici că citești multă literatură contemporană. Ne poți recomanda câțiva autori din cei care au trecut testul?

Îmi plac mult cărțile lui Ruth Ware, este una dintre autoarele mele contemporane preferate. Iar Kate Atkinson este preferata mea, dintre toți. Și Jodi Picoult.

S.R.: Ți s-au schimbat gusturile literare după ce te-ai apucat de scris?

Cred că am căpătat mai mult discernământ: nu mai termin toate cărțile pe care le încep, așa cum obișnuiam.  Acum sunt prea multe cărți și prea puțin timp. Dacă o carte nu mă prinde, atunci o pun jos, fără regrete, și trec la următoarea. Citesc mai multă ficțiune literară decât înainte, dar am observat că alternez genurile foarte des. Dacă am citit foarte multe cărți de crime fiction, am nevoie de o pauză, de o cură de detoxificare, așa că voi citi ceva amuzant, în genul „Eleanor Oliphant se simte excelent”, înainte să mă reapuc de thrillere polițiste.

Interviu clare mackintosh

Mulțumim prietenilor de la editura Trei pentru că ne-au facilitat acest interviu și așteptăm cu interes să citim noul roman al lui Clare Mackintosh. Așa-i că și voi?

Comandă cărțile lui Clare Mackintosh
pe Libris, aici, pe Cartepedia, aici sau pe Elefant, aici>

SerialReaders.com folosește unelte de marketing afiliat. Cumpărând prin link-urile pe care le recomandăm, site-ul nostru primește un comision din partea retailerilor pe care îi promovăm. 

# # # # # # #

MissValery

Miss Valery este co-fondatoarea clubului de carte www.serialreaders.com. Cititoare in serie (cum altfel?) si pasionata de calatorii, filme si evadari, daca nu o vezi citind, inseamna ca e ori plecata prin cine stie ce locuri, ori la cinema, ori evadeaza din vreun escape room. O gasiti si la: viatasiacorddeoane.ro

Scrie un comentariu

Alte articole
asemantoare