Comments on: Cartea, nebunia mea

By: andres

andres — Fri, 22 Apr 2011 08:51:26 +0000

In reply to sabina. La partea cu dili, glumeam desigur! Iti dau dreptate in ceea ce priveste imprumutatul cartilor. E foarte trist cand uita, cand cartile primite raman undeva pe o noptiera si zac acolo la nesfarsit. Daca as stii ca vor citi cartea aia din scoarta in scoarta, ca vor cauta frumusetea ei asa cum eu am cautat-o la randul meu, poate ca nu as mai fi atat de reticenta. Dar rar se intampla asa. Eu, din respect pentru carti le fac sa fie ale mele!

By: sabina

sabina — Thu, 21 Apr 2011 18:56:01 +0000

Nu cred deloc ca …”cineva e dili” ; asa cum ai explicat relatia cu o carte nu se rezuma la…lectura ei.Exista o viata proprie a cartii in propria ta viata inainte si dupa lectura.Uneori ne intoarcem la cartile citite ,cautam anumite pasaje,lecturam fragmente,savuram expresia unei singure idei,poate…
Din propria experienta putini sunt cei carora merita sa le dai o carte(chiar pe semnatura !).Desi am dat carti numai prietenilor,si asta pentru a impartasi cu ei bucuria unei povesti ,toti au uitat de inapoiere,nu o fac deloc sau o fac dupa ani. Aceasta atitudine in sine ,fie si numai ea,te lezeaza …Cu riscul de a supara pe unii cred ca in principiu cartile nu sunt obiecte de imprumut.Din respect pentru ele….

By: andres

andres — Wed, 20 Apr 2011 19:46:14 +0000

In reply to sabina.

Foarte frumos! Cine a spus acest lucru e mare om 😀
Am acum vreo 2 carti imprumutate si ma simt ciudat cand ma gandesc la ele, linistea va veni odata cu inapoierea lor in raft. Ma gandeam foarte serios sa imprumut carti doar cu semnatura (daca ajung pana acolo!)… cineva e dili! Si recunosc! 😀

By: sabina

sabina — Wed, 20 Apr 2011 14:46:35 +0000

M-am regasit total in ceea ce ai scris : si mie imi place sa citesc doar propriile carti,sa le posed ,sa le “fac ale mele”.Prezenta lor imi confera liniste ,confort si mai ales promisiunea unor viitoare clipe de voluptate.Da ,si eu indoi colturile,fac sublinieri,jalonez anumite idei…
Un mare bibliofil spunea : pentru imprumut exista bilioteci publice,bibliotecile private sunt pentru uzul familiei .Subscriu.

By: MissValery

MissValery — Wed, 20 Apr 2011 10:55:59 +0000

O singura data, pe cand eram in liceu. De atunci ma asigur intotdeauna ca stiu unde sa gasesc persoana careia ii imprumut cartea 😀

By: andres

andres — Wed, 20 Apr 2011 10:54:14 +0000

Intrebare, ai ramas fara vreuna dintre cartile imprumutate? Eu am patit-o, de atunci am problema asta cu imprumutatul…

By: MissValery

MissValery — Wed, 20 Apr 2011 10:46:43 +0000

“Imi place sa le stiu aranjate, asteptandu-si fiecare randul la a fi citite, recitite, rasfoite. Fac parte din starea mea de bine si simpla apropiere a cuiva de ele, parca imi cutremura cumva cercul de liniste.” Te inteleg perfect, aceeasi senzatie o traiesc si eu, doar ca eu imprumut carti de multe ori. Ma bucura sa vad ca cineva esti interesat de una din cartile mele si intotdeauna e o placere sa vad pe cineva citind. Dar am si eu mania mea: eu pastrez cartile ca noi, nu le indoi colturile, nu subliniez citate, nimic. Cum o dau, asa vreau sa o primesc inapoi: fara amprenta personala! 😀