Call Me by Your Name – văzut, trăit, iubit
Call me by your name and I’ll call you by mine.
Am adăugat un nou film în sertarele încăpătoare ale sufletului: Call Me by Your Name îi zice și este așa de frumos și de sensibil cum numai o poveste de dragoste adevărată poate să fie.
Cu riscul de a părea o domniță ușor impresionabilă (deși, dacă mă gândesc mai bine…), vă mărturisesc că am trăit fiecare scenă din film la intensitate maximă, pentru a fi ucisă apoi încet, ca în versurile lui Mihail, de final. După această experiență cinematografică nu ai cum să rămâi același om care erai la începutul filmului.
Meritul este al regizorului Luca Guadagnino, căruia îi datorăm și filme precum I am Love și A Bigger Splash, și care reușește să contureze o poveste de o asemenea intensitate încât nici nu mai contează că protagoniștii s-au nimerit să fie doi băieți (aviz pudibonzilor). Deși distribuția mi s-a părut ciudată inițial – Armie Hammer (Oliver) era pe radarul meu, dar nu neapărat pentru calitățile lui actoricești, în timp ce Timothée Chalamet (Elio) scăpase nedetectat – alegerea actorilor s-a dovedit a fi una foarte inspirată. Chiar dacă Oliver are 24 ani, iar Armie are 31, în treacăt fie spus.
Protagoniștii noștri își descoperă sentimentele, și le reprimă și apoi li se abandonează total, având drept fundal o Italie idilică și drept coloană sonoră cântecele lui Sufjan Stevens, detalii care nu dăunează deloc poveștii.
Până când o să am ocazia să revăd filmul (pentru că îl voi revedea), mi-am comandat deja cartea cu același nume, scrisă de André Aciman. Nu de alta, dar mai am câteva bucăți de inimă încă intacte, dar pentru integritatea cărora nu garantez după ce voi fi citit și cartea.
“We rip out so much of ourselves to be cured of things faster than we should that we go bankrupt by the age of thirty and have less to offer each time we start with someone new. But to feel nothing so as not to feel anything – what a waste!”
P.S.1: Și dacă mai aveți nevoie de un argument pentru a-i da o șansă filmului, vă mai spun doar că are 132 minute. 132 minute în care am uitat să respir, deși mi se întâmplă des să ațipesc la filme, oricât de scurte ar fi (gata, am zis-o).
P.S.2: Film văzut, trăit și iubit în cadrul American Independent Film Festival.
Cartea poate fi comandată pe Elefant, aici, pe Books Express, aici,
sau pe Bookdepository, aici >>
SerialReaders.com folosește unelte de marketing afiliat. Cumpărând prin link-urile pe care le recomandăm, site-ul nostru primește un comision din partea retailerilor pe care îi promovăm.
5 Comentarii
ComenteazaRaluca Brezniceanu / September 22, 2017 la 6:27 pm
Imi place atmosfera vesela si libera de vacanta cuprinsa in trailer, asa ca banui ca imi va place si cartea. Pe ea cred ca o s-o atac prima.
Miss Valery / September 24, 2017 la 2:48 pm
Acțiunea se petrece undeva în frumoasa Italie. Fie și numai pentru acest motiv și tot merită văzut filmul/ citită cartea. Eu mi-am comandat cartea deja, aștept cu nerăbdare să o primesc. 🙂
Miss Valery / February 6, 2018 la 10:13 am
Raluca, am citit și cartea, între timp. Este MI-NU-NA-TĂ!
Costi Sandu / January 10, 2018 la 8:35 pm
Cel mai bun film al anului. Nu esti usor impresionabila, filmul este o capodopera. Dupa monologul de final al lui Michael Stuhlbarg, sper sa fiu si eu genul asta de parinte. Si sunt de acord cu tine, dupa ce am vazut filmul asta, nu mai sunt la fel si in mare parte datorita acestui monolog superb.
Miss Valery / January 12, 2018 la 11:58 am
Costi, nu iti dai seama cat ma bucura cuvintele tale! 🙂 Intre timp, am revazut filmul, mi-am descarcat coloana sonora si a ajuns si cartea, dar tot nu m-am saturat. Iar monologul final.. toti ar trebui sa ne dorim sa fim asa parinti pentru copiii nostri.