“Albinuța Uța-Uța”, magie prin cuvinte simple
Îmi plac mult cărțile pentru copii, așa că am vrut să citesc cartea “Albinuța Uța-Uța” imediat ce Patricia a vorbit despre ea. După ce a fost tipărită și am văzut ce grafică superbă are, abia așteptam să fac rost de carte. Patricia mi-a promis că am să o citesc, că o să ajungă și la mine, așa că am fost maxim de fericită.
Ei bine, în ziua când mi-a adus-o poștașul acasă n-am apucat să o răsfoiesc decât puțin, căci nepoțelul meu de 4 ani mi-a venit în vizită și m-a rugat să-i împrumut niște cărți de povești, printre care și cartea cu pricina. Asta pentru că a văzut-o pe masă și i-a atras atenția. Ce era să fac? Nu apucasem să mă bucur de ea, însă eram fericită că nepoțelul meu își arăta interesul față de cărți și părea entuziasmat de carte.
După vreo două-trei săptămâni mi-a adus cărțile înapoi, cu rugămintea să-i împrumut altele. Presupun că vă dați seama ce mândră sunt când mă uit în ochii nepoțelului meu și observ nerăbdarea de-a descoperi noi povești. Bineînțeles că l-am întrebat ce carte i-a plăcut cel mai mult dintre cele împrumutate (pe lângă Albinuța Uța-Uța, îi dădusem Dumbo, Toy Story și Cars) și mi-a spus zâmbind că cea cu albinuță l-a încântat cel mai mult. Poate fi o altă recenzie mai convingătoare decât părerea sinceră a unui copil?
Cred și eu că i-a plăcut povestea, căci și pe mine m-a încântat. Patricia evidențiază prin întâmplarea albinuței Uța-Uța puterea magică a prieteniei. Datorită prietenilor ei simpatici, fluturașul și greierașul, albinuța reușește să se salveze și să se întoarcă teafără acasă. Prin cuvinte simple, pe înțelesul celor mici, cărticica reușește să se strecoare într-un colț de inimă și să te facă să zâmbești. Plus că nici ilustrațiile nu sunt mai prejos, ba din contra, sunt atât de gingașe și pastelate, încât îți induc o stare de calm și zen. Cred că povestea, de fapt cartea în sine, dacă e să o iau la pachet cu grafica, e perfectă pentru a fi citită înainte de culcare. Nu de alta, dar pe alocuri sunt și versuri jucăușe și ritmate ce necesită cântate duios, care cu siguranță liniștesc și cel mai energic ștrumf.
Mie mi-e tare, tare dragă “Albinuța Uța-Uța”. Sper să ajungă să fie citită de cât mai mulți copii sau adulți cu suflet de copil. Ajută și face minuni în ambele cazuri! 🙂
P.S.: Ilustrațiile nu sunt realizate de mine. E doar o coincidență de nume. Mi-aș dori eu să am așa puteri magice.
Cartea poate fi comandată prin mesaj privat către
Editura Creanga Fermecată sau email la adresa [email protected]
Un comentariu
ComenteazaCărți ilustrate pentru copii dăruite unor școli izolate din mediul rural / April 22, 2019 la 8:29 am
[…] pe care îl căuta ea și care aduna doar praf în dulap la mine, ea urma să doneze 5 cărți Albinuța Uța-Uța către școli din mediul rural, izolate. Nu am vrut să fiu subiectivă în ceea ce privește […]