propuneri

Propuneri de lectură pentru a patra lună de vară

de / July 9th, 2018 / 246 vizualizari

Așa e că nu v-a tresărit niciun mușchi când ați citit “a patra lună de vară”? În lumea cititorilor în serie, vara ține cât vrem noi, așa că anul acesta am decretat că sezonul estival va include și luna Septembrie. Cel puțin. Nu de alta, dar au rămas multe cărți necitite în bagajul de vacanță și e păcat de ele.

Ne mai oferim o lună să recuperăm din deficit. Dacă e nevoie, mai prelungim vara până în Octombrie, inclusiv, dar planul e să scăpăm de restanțe în Septembrie. Bine, numai vară nu pare acum, când scriu aceste rânduri în timp ce încerc să îmi încălzesc picioarele și să îmi găsesc motivația printre picăturile de ploaie care se tot izbesc de geam. Nu o astfel de vară aveam în gând, să fie clar!

Dar, indiferent de vreme, așteptăm propunerile voastre. Găsim noi un loc ferit, unde să ne adăpostim de ploaie și să visăm la o vacanță pe tărâmuri mai uscate. Doar să ne spuneți ce carte/cărți să luăm cu noi. Pentru că, să fim serioși, când vreodată ne-am limitat noi la o singură carte? Așadar, dacă vi se pare că trece vara, dar numărul cărților musai de citit din listă rămâne constant, nu disperați (încă). Alegeți, la nimereală sau după un algoritm riguros, o carte pe care vreți neapărat să o citiți vara aceasta și nu ați reușit încă și promitem că vom face tot posibilul să o citim împreună. Primul pas este să o propuneți, apoi să o votați – dacă se va regăsi printre cele patru titluri care vor intra la votul pentru “Cartea lunii”.

Pe scurt: dacă titlul la care v-ați gândit nu este de găsit pe site, lăsați-ne un comentariu (aici sau pe Facebook), trimiteți-ne un mail sau apăsați pe Propune carte, în partea stângă. În schimb, dacă volumul pe care doriți să îl recomandați este deja pe site, apăsați pe butonul Propune această carte de sub volumul respectiv.

Să ne fie vara vară și lecturile memorabile! Mă retrag în visarea mea, unde este cald și bine, și unde sunt înconjurată de tiramisu, chai latte și avocado.

Sursa foto: Pexels

# # # # # #

MissValery

Miss Valery este co-fondatoarea clubului de carte www.serialreaders.com. Cititoare in serie (cum altfel?) si pasionata de calatorii, filme si evadari, daca nu o vezi citind, inseamna ca e ori plecata prin cine stie ce locuri, ori la cinema, ori evadeaza din vreun escape room. O gasiti si la: viatasiacorddeoane.ro

2 Comentarii

Comenteaza

Scrie un comentariu

Alte articole
asemantoare