Sanda Nicola – o viață așternută într-o carte
Se pare că de fiecare dată când mergem la bunici, eu citesc pe drum o autobiografie. Și toate m-au marcat, într-un fel sau altul. Cea care m-a șocat cel mai mult este Open. o autobiografie – Andre Agassi – ambiția de a face ceva aproape de perfecție doar pentru că trăiești cu teama că nu știi să faci altceva mi se pare fascinantă. A venit rândul autobiografiei Sandei Nicola să mă pună pe gânduri.
În cartea Sandei Nicola mă regăsesc prea mult, și asta doare. Dar o carte bună e cea care te face să îți pui întrebări, care te lasă pe gânduri, care te ajută să devii o versiune (și) mai bună a ta.
Pe Sanda Nicola am urmărit-o de-a lungul timpului, involuntar, prin diversele reportaje pe care le-a făcut, la posturile TV unde a lucrat. I-am urmărit la TV prezentarea morții Papei Ioan Paul al II-lea, funerariile fostului premier libanez Rafic Hariri, iar acum a fost fascinant de-a dreptul să aflu și întreaga muncă ce se ascunde într-o intervenție de câteva minute. Din primele pagini ale cărții îți dai seama că Sanda Nicola este un om echilibrat, onest, care își pune viața pe foaie ca alții să învețe din greșelile și bucuriile ei.
Larisa Andreea este mâna mea dreaptă în Asociația Bastionul ArtLitTim, baza mea în proiectele culturale desfășurate. În viața reală, este studentă la jurnalism. Curând, absolventă de jurnalism. De îndată ce am descoperit cât de interesantă este cartea Sandei Nicola, i-am împrumutat-o. Cumva, în speranța că va citi printre rânduri și va învăța din experiența unui jurnalist de excepție. Și am intuit bine: a fost atât de impresionată de carte încât, ca subiect la tema portretului jurnalistic a ales-o pe Sanda Nicola.
Sanda Nicola – o viață așternută într-o carte
„Taie-mi o mână, dar nu mă pune să șterg înjurăturile din carte” a ripostat proaspăta scriitoare când editorul a insistat să reducă din cuvintele obscene din cartea sa.
Sanda Nicola, un chip văzut zilnic pe sticla televizorului, cu un zâmbet mereu afișat, dar cu o poveste în spate mai puțin știută. Primul adjectiv care îmi vine in minte cand aud numele ei este dezinvoltă. De ce? Pentru că a fi tu însuți este o artă în România zilelor noastre, iar ea a știut să treacă de barierele normalului și să arate o imagine pe care realitatea nu o distorsionează. Dar până aici a fost un drum lung, anevoios, arid, plin de frustrări și neîncetate critici la adresa propriei persoane.
De curând și-a lansat volumul autobiografic Carte de identitate, cu această ocazie a ajuns și în Timișoara, la librăria Cărturești. Cu un ceai în mână, cu replici multe din cartea ei în minte, m-am așezat într-un colț pentru a afla cum a reușit să fie atât de sinceră. Era dilema mea principală.
Drumul spre succes. Cu trenul Deva-București si bani doar de bilet
Nici 20 de ani împliniți și Sanda Nicola lucra deja ca reporter la Pro TV Deva. Nu s-a mulțumit cu atât, iar când un prieten a auzit că la Prima Tv se dă un concurs pentru postul de prezentatoare, nu a stat deloc pe gânduri. Cu freza și machiajul deja pregătite pentru interviu, cu bani împrumutați a pornit spre București. Paradoxal, deși avea o problemă majoră de identitate, a pășit sigură pe ea, a rostit numele tare și răspicat și a citit știrea cu o încredere ieșită din comun. „Am început să citesc o știre. Cu dicție, cu ritm, cu intonația potrivită. O frază a fost de ajuns ca să obțin postul. N-am mai obținut niciodată în viață ceva atât de ușor”, afirmă jurnalista în cartea sa.
Pe parcurs se lovește și se luptă din răsputeri cu frici, cu atacuri de panică, dar și cu multe complexe legate de înfățișare. Cu o mamă obeză și o soră pe punctul de a ajunge în aceeași situație, se vede mereu predispusă în a lua multe kilograme în plus. Pe lângă acest aspect, dinții au fost mereu o problemă. Rezervată când venea vorba de zâmbit, a trecut cu greu peste această perioada până și-a permis financiar un aparat dentar.
Cu tot succesul ei în meseria aleasă, a păstrat o frustrare: nu are o diplomă care să ateste calificarea ei. Auzim des spunându-se că poți să fii un jurnalist bun și fără studii. Sanda nu încurajează astfel de afirmații. „Eu sper să fiu un caz izolat!”. În 2016, este absolventa Facultății de Jurnalism din Londra, mândră ca a reușit să „își ia o piatră de pe inimă.” Se dedică cu toata ființa ei jurnalismului, își consumă toată energia între studioul de filmare și teren, între documentare și scrierea știrilor. Dar uită să trăiască, uită de viața ei personală.
Ca să ajungă în punctul în care se află acum, adică postura de mamă împlinită, soție fericită și o femeie puternică, drumul a fost anevoios. A pierdut o sarcină, dar suferința nu a fost suficientă. Și-a adunat toată puterea psihică și a trecut peste cancerul de col uterin depistat la timp.
Derulez firul la întâlnirea din librărie și încă simt fiori când mă gândesc la discuția despre mortalitatea crescută în rândul femeilor cu astfel de cancer. Îmi schimb privirea de la Sanda, spre sală, unde zăresc o doamnă care încerca din răsputeri să își oprească lacrimile. La finalul evenimentului am vrut să schimb două vorbe cu ea, dar s-a făcut nevăzută.
Cu toate obstacolele ivite, Sanda nu și-a pierdut credința în „Dumnezeul meu”, cum Îl numește în carte. Conștientizează când simte o neglijență, când uită de puterea divină, când se îndoiește de existența Lui. „Și totuși s-a întâmplat, semn că și relația asta cu Dumnezeu trebuie cultivată cu grijă. Prieteniile cresc și rodesc numai dacă sunt îngrijite cu la fel de multă atenție de ambele părți. De ce ar fi altfel în raport cu sfinții și cu bunul Dumnezeu?”
Lansarea cărții a adus în prim-plan o mamă fericită, care tresărea când auzea zumzetele fetiței care se juca cu tatăl în librarie. Întrebată din public dacă i s-ar da șansa de a schimba ceva, răspunsul a venit ușor: „Nu vreau să schimb nimic, sunt exact unde trebuie, cu greșelile mele, cu un trecut din care nu regret nimic.”
La final am reușit să deslușesc misterul sincerității cu care și-a scris viața în paginile unei cărți cu un răsunet puternic acum în țară: a făcut pace cu trecutul, și-a acceptat greșelile, a trecut peste frustrări.
Poate că pentru unii cititori viața personală, suferințele și frustrările cumulate de autoare nu sunt impresionante, sunt trăiri comune, în cea mai mare măsură, celor născuți în anii ´80, o perioadă în care inteligența emoțională era ficțiune, libertatea de experimare era suprimată și relațiile de familie și tragediile intra-familiale erau o rușine ascunsă sub preș. Majoritatea dintre noi am ales să excelăm în ceea ce facem ca să le demonstrăm celor din jur că suntem mai buni decât ei, decât cred ei despre noi, nu din crez interior, ci ca o răzbunare psihologică. Am fost nevoiți să ne auto-educăm, să învățăm pe cont propriu să trăim și să avem vieți de familie normale. Așa că, într-o anumită măsură, această carte poate fi o lecție bună pentru actuala generație, crescută în condiții total diferite, cu alte așteptări și dorințe, o conectarea mai bună cu trecutul părinților lor. Căci, nu-i așa, suntem mai aproape de vârsta părinților lor decât de a lor…
Comandă cartea pe Libris, aici, pe Cartepedia, aici sau pe Elefant, aici>
SerialReaders.com folosește unelte de marketing afiliat. Cumpărând prin link-urile pe care le recomandăm, site-ul nostru primește un comision din partea retailerilor pe care îi promovăm.
Un comentariu
ComenteazaGeorgi / June 14, 2018 la 9:05 am
Minunat! Chiar ma gandesc ce-as siumti cand o citesc.