Cambodgia (Kampuchea, în traducere liberă din khmeră, limba oficială a țării) și istoria ei nu este una prea bine cunoscută în colțișorul nostru balcanic. Eu știam foarte puține; sigur că auzisem de Pol Pot, tiranicul lider al khmerilor roșii, dar era doar un alt nume fară chip din lunga listă de dictatori mai mult sau mai puțin sângeroși ce s-au perindat prin istorie. Ulterior am aflat că sistemul politic este cel de monarhie constituțională, pe scurt regat, și că se trage din Imperiul Khmer, care a dominat Peninsula Indochinei între secolele XI-XIV. În prezent, economia regatului se bazează pe veniturile aduse de turism, fiind cea mai importantă țară turistică din Asia de sud-est.

Loung Ung, autoarea cărții, avea numai cinci ani în aprilie 1975, anul în care khmerii roșii, printr-o lovitură de stat împotriva guvernului condus de generalul Lon Nol (1913-1985), instaurează comunismul și violența. Ca o notă ironică, generalul Lon Nol preluase puterea prin aceeași metodă a loviturii de stat, în 1970, cu ajutorul SUA. Loung Ung este martor direct al ocupării orașului Phnom Penh, capitala Cambodgiei, și a evacuării locuitorilor. Ea, cei trei frați ai săi și tot atâtea surori, împreună cu părinții lor, erau mult mai expuși pericolului datorită faptului că tatăl fusese ofițer în guvernul vechiului regim, cel abia răsturnat.

“Soldații sunt peste tot. Sunt atât de mulți, răcnind prin megafoanele lor, și acum nu mai zâmbesc așa cum i-am văzut mai înainte. Acum urlă, aruncă cuvinte furioase spre noi, cu puștile în brațe. Urlă la oameni să-și închidă prăvăliile, să adune armele pe care le mai au și să le predea lor. Urlă la familiile bulucite să se miște mai iute, să se dea din calea lor, să nu le răspundă. Îmi îngrop fața la pieptul lui Keav, o strâng cu brațele de mijloc, încerc să-mi înăbuș plânsul. Chou, de cealaltă parte a lui Keav, tace, cu ochii închiși. Lângă noi, Kim și Meng stau cu fețele împietrite, uitându-se la zarva din jur.”

Așa începe exilul coșmaresc al unei fetițe de numai cinci ani, obligată să-și părăsească căminul atât de familiar, obligată să învețe prea devreme, fără a și înțelege de ce, că nu toți oamenii sunt buni și că lumea largă poate fi un loc foarte periculos. Ea și familia ei sunt trimiși în provincie, unde comuniștii proaspăt ajunși la putere îi vor sechestra într-un lagăr de muncă, mediu în care cuvântul umanitate își va pierde orice înțeles și unde viața nu are nici o valoare. Munca grea, de dimineața până seara, devine ceva obișnuit, o masă bogată înseamnă câteva boabe de orez pe zi. Totul pentru Angkar, organizația și partidul khmerilor roșii. Regimul lor brutal nu ține mult, din 1975 până în 1979, anul în care Cambodgia este invadată de armata vecinilor vietnamezi, care ocupă și capitala Phnom Penh. Dar a fost suficient pentru a face aproape două milioane de victime din rândul propriului popor.

Loung este forțată, la o vârstă la care copiii abia încep să descopere viața, să învețe ce înseamnă supraviețuirea dură, ce înseamnă cu adevărat înfometarea și munca până la epuizare. Este forțată să accepte pierderea părinților și a două dintre surorile sale, ce devin victime ale asupritorilor. Ba mai mult, este trimisă într-o tabără de educare a copiilor soldați, unde învață cum să ucidă. Imaginați-vă un copil de 8 ani care mânuiește grenade sau puști de asalt AK-47. Eu, unul, nu am putut. Și totul pentru Angkar.

“În timp ce-mi târâi trupul cât mai departe de sat, lacrimile îmi curg gârlă. Odată, cineva mi-a spus că dacă te lovești cu capul destul de tare, ți se șterg din minte toate amintirile. Vreau să mă lovesc atât de tare cu capul încât să-mi pierd memoria. Durerea din inimă e atât de cumplită, încât mi se răspândește în tot trupul, o simt în umeri, în brațe, în ceafă ca niște cuie de foc. Numai moartea mă mai poate vindeca. Atunci se petrece în mine o schimbare. Am senzația că plutesc spre altundeva, spre cele mai adânci hăuri ale minții mele, că mă ascund de orice suferință. Brusc, lumea din jur se pierde în ceață, se șterge. Se face întuneric în jur, un întuneric blând, pustiu. Suferințele și durerile mele nu mai sunt reale, nu mai sunt personale, nu-mi mai aparțin, și bezna înghite totul în jur și pe mine odată cu restul.”

Există și un film făcut după carte care aproape că reușește să reproducă atmosfera redată de autoare (vezi trailer aici). Aproape. Regia e asigurată de Angelina Jolie; n-aveam idee de veleitățile ei ca regizor, dar chiar s-a descurcat. Respectă destul de bine cele descrise în carte, cu mici schimbări și excepții, dar nimic semnificativ. Dar ce mi-a plăcut, eu fiind destul de cusurgiu în privința asta, e că s-a folosit limba originală, khmera, lucru care se întâmplă destul de rar în filmele americane care se petrec pe alte meleaguri.

Întâi l-au omorât pe tata este o carte dură, tristă, dureroasă. Este una dintre cele mai emoționante citite vreodată, o spun fără a exagera. Singura care a mai avut un asemenea impact emoțional asupra mea a fost  O viață măruntă, romanul scris de Hanya Yanagihara. Dar aceea este ficțiune. Jurnalul suferinței lui Leung se petrece într-o lume pe care noi o percepem cu coada ochiului, într-o realitate pe care o vedem încețoșată, pe care preferăm să o ignorăm. Recunoașterea ei ar însemna zguduirea lumii noastre, a vieții de zi cu zi, o clătinare a siguranței în care credem că trăim. E ca atunci când vedem la jurnalele de știri sau citim în ziar de tot felul de nenorociri ce se petrec prin lume. Ne vor afecta o perioadă, vom fi  indignați pentru o oră, două. Îi vom compătimi, vom simți impulsuri, nevoia de a acționa, de a face ceva. Dar ce putem face, ne vom întreba apoi. Și e adevărat, nu prea avem ce face. Dar poate, citind cartea, măcar ne vom trezi și vom conștientiza adevăratele drame ce se petrec lângă noi.

Comandă cartea pe Elefant, aici, pe Libris, aici, sau pe Cartepedia, aici>>

 SerialReaders.com folosește unelte de marketing afiliat. Cumpărând prin link-urile pe care le recomandăm, site-ul nostru primește un comision din partea retailerilor pe care îi promovăm. 

#Cambodgia #ecranizare #editura corint #featured #istorie #Phnom Penh #recomandari #serial reader