recenzie

O recenzie care “să placă la toată lumea”. Cum să scrii o recenzie

de / June 19th, 2017 / 17,298 vizualizari

Îmi plac recenziile fiindcă ele dau viață cărților citite, într-un mod aparte: înglobează esența lor, sunt ușor de partajat pe internet și reprezintă o dovadă vie că acele cărți și-au întâlnit cititorii.

Din păcate, nu toate recenziile reușesc să complimenteze cărțile cărora le aparțin. Iar aici nu mă refer la cele negative, cu care e altă poveste, ci la acele recenzii care nu sunt bine scrise și care, din acest motiv, nu-și vor atinge scopul – să atragă mai mulți cititori.

Nu dețin rețeta pentru o recenzie ideală. Dimpotrivă, consider că nu trebuie să ne limităm la stilul clasic de a recenza o carte și să luăm întotdeauna în considerare posibilități alternative. De exemplu, recenziile video ale Andreei, pe canalul ei Youtube sunt fabuloase și merită vizionate. De asemenea, recenziile cu tentă umoristică sau cu o componentă vizuală (foto sau video), mi se par perfecte pentru a capta atenția și a dezvolta interesul pentru citit. Prin originalitate, autorii lor reușesc să atragă atenția într-o mare de informații stridente, în mediul virtual.

Ca urmare, având atâtea posibilități la îndemână, precum și modele de inspirație, cred că este păcat să continuăm să scriem recenzii fără personalitate. Chiar dacă, din diferite motive, rămânem adepții stilului clasic, (pe blogul personal sau pe site-uri dedicate recenziilor precum Serial Readers), ar trebui să urmăm câteva reguli destul de importante, pentru ca textul nostru să fie apreciat și share-uit la cât mai mulți potențiali cititori:

             1. Corectitudinea gramaticală

Recunosc că am considerat gramatica sora mai plictisitoare a materiei “Literatura română”, la școală. Însă e importantă. Nu numai fiindcă internetul e plin de naziști gramaticali, ci fiindcă un text corect din acest punct de vedere este cartea de vizită autorului. Dacă suntem cititori în serie (sau doar cititori ocazionali), este musai să cunoaștem regulile de bază ale scrierii. Cum ajungem până acolo, dacă am chiulit de la orele de gramatică? Citind tot mai mult, vom reuși în cele din urmă să recuperăm cunoștințele pierdute.

              2. Mesajul transmis de recenzie

Citind-o, ar trebui să primim răspunsuri la câteva întrebări de bază:

  • Ți-a plăcut sau nu cartea?
  • De ce merită citită? Care este elementul (sau elementele) cheie care conferă valoare lecturii?
  • Dacă ai critici, ce argumente aduci în sprijinul lor?

              3. Evită spoilerele în recenzie!

Din păcate, încă mă lovesc de ele. Îmi amintesc frunzărind review-uri la o carte pe care o citeam chiar în acel moment, când cineva “cu inspirație” a dezvăluit finalul. Mi se pare urât și este un motiv întemeiat pentru ca eu și alți cititori să fim frustrați, evitând recenzii ok care poate nu au nicio vină. Deci rugămintea mea fierbinte, pentru toți cititorii, este să nu mai dezvăluie în cadrul recenziilor momentele cheie ale acțiunii! Dacă vorbim despre o carte clasică, al cărei subiect a fost întors pe toate părțile de generații întregi, poate nu e o crimă. În rest, un mare NU.

             4. Să aibă un dram de originalitate.

Chiar dacă este un simplu text pe o pagină de blog, ceea ce incluzi în cadrul recenziei rămâne important. Un rezumat nu înseamnă o recenzie. Pe acela îl găsim și pe ultima copertă a cărții. Afirmații precum “Este o carte bună” iarăși nu au prea multă relevanță, dacă nu sunt dublate de argumente specifice. Încearcă să recomanzi cartea mai departe, menționând eventual cărei categorii de cititori te adresezi: este realistă, sau SF? Poate pentru tine subiectul respectiv înseamnă mai mult decât pentru alții, de aceea e bine să specifici că tu ești adeptul/adepta stilului respectiv și te adresezi cititorilor din nișa ta, nu tuturor, la grămadă.

              5. Să fie bine structurată.

Acest sfat, ca și primul, este valabil pentru orice text care vede lumina zilei. Structurează recenzia într-un mod inteligent, nu arunca impresii la voia întâmplării și nu scrie doar o înșiruire de gânduri, fără cap și coadă. Preferabil e să adaugi câteva subtitluri și să evidențiezi anumite fraze sau cuvinte cheie din cadrul ei. Astfel cititorii tăi o vor parcurge mai ușor, dar și Google va fi mulțumit și îți va face recenzia mai ușor de găsit.

Dincolo de aceste reguli – de bun simț zic eu – nu uitați de libertatea și de opțiunile pe care tehnologia ni le pune la dispoziție. Mai mult ca oricând, astăzi avem șansa de a ne transmite impresiile legate de lectură în moduri creative, cu impact puternic, inclusiv asupra noii generații. Bucurați-vă deci de cărțile din bibliotecă și recenzați-le cu stil!

 

Foto: pexels.com

# # # # # # # #

Silvia

Silvia este o cititoare si o visatoare, dar suficient de ancorata in realitate cat sa observe frumusetea din jur si sa scrie despre ea. Considera ca orice carte citita ofera o experienta valoroasa, iar imaginatia este un mijloc de transport sigur catre lumile ascunse in carti.

14 Comentarii

Comenteaza

Scrie un comentariu

Alte articole
asemantoare