Suntem obsedați să scriem doar despre cărțile noi

Suntem obsedați să scriem doar despre cărțile noi

de / June 16th, 2017 / 319 vizualizari

Așa cum sunt o așa-zisă scriitoare căreia îi e mai la îndemână relaxatu-n pernă, citind o carte a altcuiva, a unui om suficient de curajos și determinat ca să scrie în vreme ce eu dau skip fiecărei idei care-mi vine, la fel parcă mi se întâmplă să citesc o recenzie a altuia cu o mai mare bucurie decât dacă aș fi scris eu despre o carte anume.

Nu, nu sunt leneșă, ci adepta teoriei lui Russell legată de inactivitate. Îmi cultiv gânduri în cap, le ud și uneori smulg buruienile care râd, glumesc și părăsesc incinta.

Sunt amatoare de disecat gândurile altora, așa că-mi face plăcere să aflu (sau să intuiesc, uneori) cum e omul din spatele recenziei: poți spune atâtea despre cineva pe baza alegerilor literare făcute, dar la fel de bine poți descoperi cine-știe-ce-uri fascinante despre același om când afli ce are de spus despre o carte, ce și unde și în ce mod i-a atras atenția.

Suntem obsedați să scriem doar despre cărțile noi

Mă fac și eu vinovată de faptul că scriu, într-o proporție imensă deja, despre noutăți. Atât aici, pe Serial Readers, cât și pe blogul meu, Irrefutabilis. Dintr-un punct de vedere nu neapărat literar, e perfect în regulă: asta îți asigură vizualizări, accesări, noi abonați, crești mult și repede pentru că ești acolo, in the middle of now.

Pe de altă parte însă, cine mai scrie despre marii clasici, despre cărțile „vechi” care, surprinzător pentru mine ca librar, încă se mai vând, deci probabil că încă se mai citesc? De către cine și în ce scopuri, cu ce finalitate, nu cred că voi afla. Mi-e cumva dor să văd și altceva decât vampirii moderni, cărțile cu tematici post-moderne.

Mi-e dor, de fapt, de interpretări moderne pentru unele cărți scrise acum 50, 100 de ani. Sunt extrem, extrem de curioasă să văd cum înțelege și prin ce filtre trece un tânăr de 20-30 de ani o carte care nu îi mai descrie, decât cel mult în linii generale, realitatea? Cum vede cineva ca mine o carte cu (cel mult) telefoane fixe, cu scrisori, cu crime nefăcute-n pripă, ca-n „ziua de azi”, când totul curge, în cărți și-n viața reală, cu o viteză ireală, năucitoare și, adesea, inutilă.

Nu, nu vreau să ne întoarcem la a citi exclusiv Rebreanu și Dostoievski, visez doar să le îmbinăm, mă gâtuie curiozitatea asta aproape morbidă de a afla cum li se pare oamenilor Ivan din Frații Karamazov acum, de exemplu. Cum vedem totul cu educația noastră de acum, cu educația noastră literară, culturală. Dar până se apucă cineva de scris ce mi-ar plăcea mie să citesc în materie de recenzii, tot ce-mi rămâne de făcut este să dau chiar eu startul: îmi propun ca, în viitorul apropiat, să citesc sau să recitesc ceva mai „de pe vremea” părinților mei, dacă nu chiar a bunicilor.

# # # # # # #

Anca Zaharia

Iubitoare de cuvinte scrise și matroană la Ancazaharia.ro. Autoare a cărților „Sertarul cu ură”, „Jurnal de librar” și "Suicid" apărute la Herg Benet.

2 Comentarii

Comenteaza

Scrie un comentariu

Alte articole
asemantoare