Noaptea cartilor deschise

Editura Litera organizează cel mai mare schimb de cărți

de / April 20th, 2017 / 53 vizualizari

Și de aceasta dată, cei de la editura Litera sărbătoresc Noaptea Cărților Deschise într-un mod inedit, așa cum ne-au obișnuit în ultimii 5 ani. Pe 23 aprilie sunteți așteptați în Parcul Colțea din București, între orele 20:00 – 24:00, la cel mai mare schimb de cărți.

Astfel, sunteți invitați să oferiți o carte din biblioteca voastră în schimbul altei cărți noi, de la Editura Litera, scopul final al acestui demers fiind nu atât schimbul de cărți, cât, mai ales, schimbarea unor destine. Cărțile strânse în cadrul campaniei vor fi donate către cinci biblioteci școlare din zone defavorizate ale țării.

După schimbul de cărți, această seară specială continuă cu o invitație inedită din partea Observatorului Astronomic “Amiral Vasile Urseanu”. Cititorii participanți la Noaptea Cărților Deschise vor putea privi cerul și stelele prin telescopul Observatorului și la îndrumarea specialiștilor. Biletul de intrare, în intervalul orar 20:00 – 1:00, în noaptea de 23 spre 24 aprilie, îl reprezintă cartea însemnată cu logo-ul Noaptea Cărților Deschise, de la Litera. Intrarea este gratuită doar în acest interval.

Mai mult, o serie de premii așteaptă nerăbdătoare să fie câștigate prin tombola Noaptea Cărților Deschise. După vizita de la Observatorul Astronomic “Amiral Vasile Urseanu” voluntarii de la eveniment vă vor pune la dispoziție cartoline pentru tombola Noaptea Cărților Deschise, la care puteți câștiga premii precum una dintre cele 10 cărți “Micul Prinț”, de Antoine de Saint-Exupéry și o broșă din porțelan “Perseide” realizată de artistul ceramist Cristina Ciobanu. Câștigătorii vor fi anunțați pe pagina de Facebook Litera pe 26 aprilie.

Pentru ca evenimentul să se desfășoare în condiții optime, vă punem la dispoziție un scurt regulament:
– cititorii sunt invitați să ofere o carte din biblioteca lor (în zona Dăruiești) și vor primi în schimb una nouă de la Editura Litera (în zona Primești), de la voluntarii Noaptea Cărților Deschise.
– o persoană nu poate primi mai mult de o carte Litera, chiar dacă aduce mai multe cărți din biblioteca personală.
– participanții pot dona mai multe cărți doar dacă sunt de acord să primească în schimbul cărților aduse o singură carte.
– o persoană nu se poate prezenta de mai multe ori la locul desfășurării campaniei, pentru a primi mai multe cărți.
– sunt acceptate ca donații din partea participanților doar cărți în condiții bune pentru lecturare și de interes general; nu sunt acceptate cărți deteriorate, manuale școlare, reviste, broșuri sau alte lucrări care nu sunt de interes general.
– schimbul de cărți are loc exclusiv în ziua de 23 aprilie, în Parcul Colțea, în intervalul orar 20:00 – 24:00.

Ne vedem acolo!

# # # # # #

Serial Readers

The Club Of Serial Readers este locul in care te intalnesti cu prietenii tai sau cu alti pasionati de lectura si discuti despre cele mai citite carti, cele mai interesante povesti.

Scrie un comentariu

Alte articole
asemantoare