Librăria Humanitas Magheru – un nou punct de atracție pe harta cititorilor în serie

de / April 13th, 2017 / 152 vizualizari

O nouă librărie vă așteaptă în centrul Bucureștiului, pe Bulevardul Nicolae Bălcescu, nr. 36, cu 30.000 de cărți și sute de produse de artizanat japonez: Librăria Humanitas Magheru & magazin japonez Takumi. Noi am fost acolo și garantăm că o să vă placă.

Librăria adună sub același acoperiș atât cele mai recente apariții editoriale, cât si o colecție, unică în România, de obiecte japoneze artizanale, prin urmare conceptul a fost gândit în așa fel încât sa îmbine cât mai armonios cele două lumi. Mai multe aflăm chiar de la artistul Mihail Coșulețu, cel care a creat conceptul de design:

“După ce am studiat cărți, albume, caligrafie și tot ce am putut găsi despre dispunerea corpurilor într-un spațiu japonez, am ajuns în fața unei dileme: existau două moduri de a fi ale acelorași oameni. Pe de o parte mă întâlneam cu bine-cunoscuta austeritate a spațiilor lor de locuit, cu lipsa lucrurilor mai degrabă decât cu prezența lor. Pe scurt, o întreagă atmosferă a simplității. Pe de altă parte, exista inflația dusă la extrem a unui magazin japonez tipic, cu toate exponatele la vedere, fără nici un centimetru pătrat lăsat neinvadat de obiecte. În noua noastră librărie am combinat cele două dimensiuni. Mobilierul, pereții și tavanul sunt menite să aducă liniște, calm, sobrietate, să nu iasă în evidență în defavoarea obiectelor expuse. Explozia de culori și forme o vor asigura cărțile și obiectele, care par că au ocupat cu totul spațiul.”

Vitrinele de pe latura Takumi amintesc de grădinile japoneze, cu fundalul lor de nisip alb. Texte vechi, scrise cu pictograme kanji de Ștefan Liiceanu, decorează trei dintre pereți. Între ele este și Sutra inimii, foarte iubită în Japonia, recitată dimineața, înainte de plecarea spre templu sau în pelerinaj. În raftul cu cărți #trending se vor regăsi, în permanență, cărțile remarcate în presă, pe bloguri, de cititorii pasionați și, deopotrivă, pe cele cu autograf și mesaje de la scriitori.

Libraria Humanitas

Libraria Humanitas1

Primii vizitatori au fost, cu o zi înainte de deschiderea oficială, scriitori, jurnaliști și bloggeri. Așa că, la raftul cu autograf de la intrare, găsiți acum exemplare de cărți și audiobook-uri semnate de Mircea Cărtărescu, Ioana Pârvulescu, Oana Pellea, Dan C. Mihăilescu, Radu Paraschivescu, Doina Ruști, Vlad Zografi, Sabina Fati, Tatiana Niculescu, Ana Barton, Teodor Baconschi, Andreea Răsuceanu, Tania Radu, Camelia Cavadia, Marian Voicu, Simona Antonescu, Cătălin Avramescu, Marius Constantinescu, Iulian Tănase, Cosmin Ciotloș, Octavian Pantiș, Cezar Paul Bădescu, Ciprian Măceșaru și Cosmin Perța. Scriitori și titluri noi se vor adăuga listei în fiecare săptămână.

Librăria este deschisă de luni până sâmbătă între orele 10:00 – 21:00, iar duminica de la 10:00 la 17:00.

# # # # # # #

Serial Readers

The Club Of Serial Readers este locul in care te intalnesti cu prietenii tai sau cu alti pasionati de lectura si discuti despre cele mai citite carti, cele mai interesante povesti.

Scrie un comentariu

Alte articole
asemantoare