Cărțile la control sau cum ar fi să existe locuri speciale pentru cititori

de / March 17th, 2017 / 238 vizualizari

Mă întrebam astăzi, în tramvai, cum ar fi să existe locuri speciale pentru cititori. Eram, evident, agățată de o bară. Cu mâna liberă țineam umbrela, cartea și telefonul. Dacă îmi cereți acum să vă explic cum reușeam să dau și pagina, păi cred că ați râde puțin de mine. Iar eu, nu-i așa, nu vreau să râdeți. Suntem cititori serioși, vorbim de chestiuni serioase.

La naiba! Trebuie să vă zic, să aveți imaginea de ansamblu. Aveam umbrela atârnată de antebraț și se legăna încoace și-ncolo, foarte aproape de capul unei tanti cu păr mare. Era cam aglomerat și locuri bune, adică să sprijin un geam, nu erau. Am rămas pe loc atentă fiind la umbrelă, la carte, și la vocea din căști. Da, ascult și muzică în timp ce citesc pentru a estompa zgomotul din jur. Așa. Telefonul îl aveam în mână pentru că se întâmplă să nu pot citi în tramvai și butonez cu spor facebook-ul, instagram-ul și email-ul până la destinație. Dar acum, având loc cât să țin cartea la o distanță rezonabilă de ochi, am profitat de moment. La partea cu datul paginii a fost dificil. Tramvaiul se zgâlțâia, eu mă concentram să întorc pagina cu degetul mare. Mâna îmi amorțise puțin și deja vedeam cum îmi pică telefonul și se împrăștie peste tot printre picioarele călătorilor. La primul semafor, am dat pagina cu mâna dreaptă. Am scăpat, mi-am zis, dar în secunda doi văd chipul doamnei cu părul mare și din felul în care mișca buzele mi-am dat seama că e supărată. Mi-am cerut scuze și am zâmbit. Cred că am strigat la ea, că buzele i se mișcau în continuare iar șanțul dintre sprâncene s-a accentuat. Am închis cartea și mi-am făcut loc către o altă bară. Atunci mi-a venit ideea cu locurile speciale pentru cititori. Ba mai mult, mi-am imaginat că există niște super-controlori care vin și verifică dacă avem cărți. Cine are, primește loc pe scaun. Cine nu are o carte asupra lui, e nevoit să se ridice. Nu-i așa că ar fi super tare?

cartile la control

Desigur,  vorbesc de situația ideală în care cei care au cărți sunt cititori pasionați și nu liceeni obligați de împrejurări să poarte cărți asupra lor. Nu de alta, dar sunt destule specimene care pleacă spre școală cu ghiozdanul mai mult sau mai puțin plin și numai de carte nu le arde. Nu trebuie să stai decât câteva minute printre ei și te prinzi care sunt viitorii cititori în serie și care vor da muștele afară din Herăstrău, vorba unui profesor din școala generală. Parcă îl și văd cum se lua de colegii mai agitați: “Măi băiete, zicea, tu te faci doctor sau dai muștele afară din Herăstrău? Dacă vrei să fii doctor pune mâna pe o carte…” De asemenea, nu vorbesc nici de persoanele care chiar au nevoie să stea jos (vârstă, copii mici, bagaje etc.). Lor ar trebui să li se ofere locurile în secunda doi, dar asta e altă poveste.

Super-controlori nu cred că voi întâlni vreodată, dar, cu siguranță voi avea ocazia să întâlnesc super-oameni. Unii nu cred asta, dar vă asigur că ei există. I-am întâlnit. Îi întâlnesc în fiecare zi. Sunt cei care citesc, cei care te privesc cu subînțeles atunci când scoți cartea din geantă, cei care uită să coboare din autobuz pentru că sunt prea prinși de poveste, cei care se opresc în mijlocul drumului pentru că mai au încă o pagină de citit. Acum niște ani, eram într-o situație similară cu cea de mai sus. Eram într-un autobuz atârnată de o bară, cu o carte în mână, o paporniță în alta și mă concentram să-mi păstrez echilibrul – șoferul conducea de parcă transporta cartofi. După câteva minute bune de citit, mă trezesc trasă de mânecă. Las cartea în jos și-l privesc pe domnul care a îndrăznit să mă deranjeze (știți voi, nu e chiar ok să te scoată cineva din poveste așa, pe nepusă masă).

– Nu vreți să luați loc?, mă întreabă.
– Mulțumesc, dar sunt în regulă, îi zic și ridic cartea.
– Haideți, luați locul meu, că citiți…

Nu vă pot descrie ce bucurie mi-a făcut acel om. Îmi venea să mă urc pe scaun și să strig la cei din autobuz că am primit loc pentru că citesc. Citesc, deci sunt specială. Citesc, deci am loc. Din păcate, am fost atât de entuziasmată în acel moment că nu am mai putut citi nici măcar un paragraf. Am stat cu nasul în carte până la destinație și m-am bucurat de moment. Sper ca domnul cu pricina să fie sănătos și numai oameni minunați să-i iasă în cale.

Acum, nu vă imaginați că la fiecare plimbare cu tramvaiul sau orice alt mijloc în comun scot cartea din geantă și citesc până uit de mine. Nu. Am zile și zile. Zile în care reușesc să citesc pagini întregi, dar și zile în care scot cartea și mă uit pe geam. Am zile în care prind loc pe scaun, dar nu pot citi un rând. Îmi place să citesc și, la fel de mult, îmi place să privesc lumea din jur, să îmi imaginez poveștile oamenilor de lângă mine, să observ chipurile celor care citesc sau pur și simplu să stau pe facebook sau instagram și să vă salut. Da, eu sunt aia care pune de obicei poze cu cafele și cărți.

Mă voi opri aici din povestit, nu înainte de a vă invita să îmi spuneți cum vi se pare ideea cu locurile pentru cititori sau super-controlorii. De asemenea, obișnuiți să aveți la voi o carte sau preferați să citiți acasă sau în locuri liniștite?

P.S. Cartea pe care o citesc zilele astea și pentru care sunt dispusă să stau și într-un picior pentru câteva paragrafe este Plânsul lui Nietzsche de Irvin D. Yalom. Este absolut minunată!

Foto cover: arhiva personală
Foto articol: pinterest.com

# # # # # # # # # #

Andres

Andres este co-fondatoarea clubului de carte www.serialreaders.com. Crede ca tot ceea ce ni se intampla in viata, se intampla cu un scop. Cartile pe care le citim, oamenii pe care ii intalnim, lucrurile pe care le vedem ne ajuta sa luam deciziile potrivite. Este autoarea cartii Inca o dorinta (www.incaodorinta.com). Blog personal: andreeaban.ro

10 Comentarii

Comenteaza

Scrie un comentariu

Alte articole
asemantoare