Kilipirim

Primăvara începe cu Kilipirim

de / March 14th, 2017 / 120 vizualizari

Parcă nu e primăvară ca la carte înainte de Kilipirim. Prin urmare, anul acesta primăvara începe pe 15 martie (şi ține, sperăm noi, până în martie viitor). A XII-a ediție a târgului de carte Kilipirim debutează miercuri, 15 martie, la etajul 2 al Unirea Shopping Center, Aripa Călăraşi.

Toți cei interesați să achiziționeze cărți la prețuri speciale din oferta celor mai importante edituri autohtone au la dispoziție 5 zile în care pot vizita spațiul expozițional, de miercuri pana duminica, între orele 10:00 și 22:00, accesul fiind gratuit. La targ, iubitorii de lectura vor gasi o ofertă impresionantă la preţuri speciale: de la cărţi la doar 1 leu, la volume al căror preţ a fost redus cu până la 80% – mii de titluri din oferta celor mai apreciate edituri autohtone – Humanitas, Curtea Veche, Polirom, Corint, Nemira, Trei, Aramis, Minerva, Prut, Herald, Niculescu, Vivaldi, Integral, Diana. Acestora li se adaugă un număr mare de cupoane-cadou cu premii în cărți oferite de expozanți, cupoane pe care cititorii le pot câștiga în urma unui concurs desfășurat pe pagina de Facebook a Kilipirim.

„Din 2005 încoace, cum sosește primăvara, iubitorii de lectură din capitală și-au făcut un obicei din a aștepta o nouă ediție a Kilipirim. Ne bucurăm că putem face ca această tradiție să continue și în acest an! Kilipirim-ul a fost o idee nouă, ce promovează vânzarea de carte direct de la editură, în special titluri aflate la «a doua tinerețe», dar si titluri noi, toate cu discount. Le mulțumim expozanților, care au pregătit, încă o dată, reduceri de prețuri de nerefuzat la toate cărțile din ofertă. Iar pe cititori îi așteptăm, timp de 5 zile, în spațiul expozițional al Kilipirim, să-și împrospăteze lista de lecturi!” (Louisa Udrescu, organizator)

Pe perioada târgului vor avea loc şi conferinţe pe teme de dezvoltare personală sau tehnici de îmbunătăţire a calităţii vieţii din cadrul Festivalului de Spiritualitate şi Terapii Complementare “A Noua Dimensiune”. În plus, din oferta Kilipirim nu lipsesc ceaiurile sau specialităţile de cafea, şi ele la preţuri preferențiale, precum şi materialele ezoterice.

# # # # # #

Serial Readers

The Club Of Serial Readers este locul in care te intalnesti cu prietenii tai sau cu alti pasionati de lectura si discuti despre cele mai citite carti, cele mai interesante povesti.

Scrie un comentariu

Alte articole
asemantoare