Cum ne relaxăm când ne relaxăm?
Nu știu voi cum sunteți, dar eu, de multe ori, am senzația că mă sufoc. Timpul trece prea repede, e multă informație care mă bombardează din toate părțile și pe care mi-aș dori să o pot asimila. Sunt prea multe cărți de citit, filme de văzut, locuri de vizitat…
Nu de puține ori mi-am dorit să mă deconectez pentru a fi puțin cu mine, pentru a plasa fiecare bucată de infomație primită în sertarul ei. Am închis calculatorul, am dat telefonul pe silent și am crezut că a mă pierde într-o carte e deconectare. De fapt, relaxarea prin lectură nu e chiar relaxare. Gândurile nu se liniștesc, ci sunt antrenate în alte povești, alte vieți. Mă puteți contrazice, desigur. Dar gândiți-vă puțin la emoțiile pe care ni le oferă o carte. Nu vi s-a întâmplat să stați cu sufletul la gură atunci când personajul preferat trecea printr-o situație nu tocmai roz? Nu vi s-a întâmplat să dați pagină după pagină, sperând că va fi salvat? Nu ați plâns atunci când un personaj drag a murit? Pentru unii sună un pic SF, dar pentru noi, citiorii, poveștile pe care le citim, care ne captivează, sunt vieți pe care le trăim. Indiferent de gen, cărțile ne pun neuronii la muncă. Trebuie să rezolvăm un “puzzle”.
Cineva spunea că lucrul manual ne deconectează. Depinde, aș spune. Eu desenez. Atunci când nu sunt disponibilă (la telefon, pe mail etc.), sunt prinsă într-un nou desen. Mai exact, pictez tricouri. De la primele linii de tipar, și până la ultimele tușe de culoare, sunt prinsă în altă lume. Mă contectez cu personajul pe care-l desenez, cu cel căruia îi este destinat desenul. Nu, nu este deconectare aici. E doar un alt “puzzle” care trebuie rezolvat.
Cred că deconectare este atunci când intri în contact cu natura. Verdele pădurii, albastrul mării, orice e departe de gălăgia orașului înseamnă deconectare. Asta în condițiile în care nu stai cu nasul în telefon sau alt gadget de care nu te poți despărți. De curând, am terminat de citit Mândrie + prejudecată + zombi. Am scris aici despre ea, așa că nu intru în detalii. Acum, ca și atunci când am citit Mândrie și prejudecată sau alte cărți scrise de Jane Austen, am invidiat (un pic) viața din acele vremuri. Scrisorile, cititul, balurile, plimbările, toate acestea sunt activități pe care acum, în zilele noastre, le înghesuim în agenda mult prea încărcată sau chiar le amânăm pentru că nu sunt considerate priorități. Nu vă imaginați că mi-ar plăcea să trăiesc într-o lume în care informația circulă cu viteza cailor. Nu, ador tehnologia și posibilitățile pe care le avem acum. Însă senzația asta de alergătură continuă mă obosește. Mi-ar plăcea să evadez pentru câteva ore într-o lume în care să-mi pot încărca bateriile.
Întrebarea mea este una simplă, reușiți vreodată să vă deconectați de agitația de zi cu zi? Reușiți să vă rupeți de griji, de responsabilități, de tehnologie pentru a fi doar cu voi? Și dacă da, cum reușiți? Cum vă relaxați când vă relaxați?
Foto: htcwallpaperfree.com
3 Comentarii
ComenteazaCornelia Popa / March 16, 2016 la 3:10 pm
Am un loc special unde-mi place să pedalez. E o stradă cu copaci în stânga și-n dreapta, departe de gălăgia orașului. Se aud doar păsărelele și foșnetul frunzelor. Acolo am senzația de eliberare, de deconectare, așa-i de faină senzația că-mi vine să pedalez cu mâinile-n aer, însă păcat că nu pot! La capătul străzii mă așteaptă o pădurice, acolo îmi întind păturica din coșul bicicletei și privesc natura. Abia aștept să vină vremea călduroasă! 🙂
Andres / March 17, 2016 la 10:52 am
Vai, Cornelia, ce dor mi-ai făcut de biciclit! Din păcate, bicicleta mea e departe… ar trebui să merg după ea. 😀
Gabi @ Books & Trips / March 19, 2016 la 9:00 pm
Eu merg cu bicicleta, ma plimb, citesc sau explorez viitoare destinatii de vacanta!